OFICIAL Patriarhia Română CONFIRMĂ că Patriahul Daniel merge la Moscova: ‘Nu este o vizită bilaterală’

0
83 vizualizari

 

STIRIPESURSE.RO a informat, în exclusivitate, că Patriarhul României, Prea Fericitul Daniel, va efectua, la începutul lunii decembrie, o vizită în Rusia, la Moscova.

 

Patriarhia Română, prin vocea purtătorului său de cuvânt, Vasile Bănescu, a confirmat informația prezentată de STIRIPESURSE.RO. ”Da, intre 2 și 5 decembrie, PF Daniel este invitat, alături de alți patriarhi și întâistătători ortodocși, la aniversarea celor 100 de ani de la restaurarea patriarhatului Bisericii Ruse. Nu este, așadar, o vizită bilaterală!”, a punctat Vasile Bănescu.

 

La fel ca și vizita istorică a patriarhului Kirill în România, luna trecută, prima după 1990, și cea a PF Daniel în Rusia are acest caracter. Sunt prevăzute întâlniri cu liderii Bisericii Ruse, în frunte cu patriarhul Kirill, și, foarte probabil, și cu președintele Vladimir Putin. Vizita a fost convenită după discuția din 26 octombrie dintre Întâistătătorii celor doua biserici. Ei au făcut schimburi de informații cu privire la problemele religioase și relațiile între cele doua biserici. Conform informațiilor noastre, ultimul patriarh român care a vizitat Moscova a fost PF Nicodim, între 23 octombrie – 7 noiembrie 1946.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesaj
Nume

Verificare antispam *