Renunţarea de către Ceauşescu la clauza naţiunii celei mai favorizate şi nemulţumirile americanilor cu privire la România

0
177 vizualizari
British Royalty, London, England, 1978, HRH Queen Elizabeth II with Romanian President Nicolae Ceausescu as they travel across London in the State Coach, Ceausescu, on a State visit, is the first Communist leader to be treated this way (Photo by Rolls Press/Popperfoto/Getty Images)

În vara anului 1975, la Castelul Peleş, România, cu Nicolae Ceauşescu, şi Statele Unite, cu omologul său Gerald Ford, au semnat ceea ce se numea „clauza naţiunii celei mai favorizate” (most favoured nation – MFN), care asigura regimului de la Bucureşti susţinerea cel puţin economică. Relaţiile s-au răcit în anii ’80, când americanii constatau tot mai multe situaţii de încălcare a dreptului omului. La 25 februarie 1988, Ceauşescu decide să renunţe la clauză, pe motiv că SUA doreşte să intervină în politica internă a României.

Din ”liderul model”, într-un tiran care a impus unul dintre cele mai opresive regimuri

Nicolae Ceauşescu a fost, cel puţin în prima perioadă a conducerii sale, un personaj care părea să dorească distanţarea de Moscova. Atitudinea lui a dus la numeroase vizite în Occident şi a numeroşi vizitatori din Occident în România comunistă – un lucru care de asemenea făcea parte din seria de fapte „rebele” ale lui Ceauşescu, alături de solidaritatea cu poporul cehoslovac în „Primăvara de la Praga” din 1968, participarea la Jocurile Olimpice din Los Angeles în 1984 şi menţinerea relaţiilor cordiale cu Israelul.

Clauza naţiunii celei mai favorizate avea numeroase beneficii economice extrem de importante pentru România comunistă, precum accesul la tehnologia avansată (un lucru pe care Ceauşescu îl dorea neapărat) sau credite cu dobânzi mici.

În vara anului 1968, preşedintele american de atunci, Richard Nixon, a venit la Bucureşti, iar un an mai târziu, Nicolae Ceauşescu a fost în vizită oficială în SUA, la invitaţia preşedintelui american.

Astfel, Ceauşescu a devenit pentru occidentali „liderul model” din blocul comunist. Însă, toată propaganda în acest sens a regimului comunist nu avea să-i înşele prea mult pe americani.

Un articol apărut în 1985 în Washington Post, scris de analistul politic Juliana Geran Pilon şi apărut în varianta online în The Heritage Foundation, consemnează răcirea relaţiilor dintre Statele Unite şi România. În principal, autoarea propunea ca acest statut (în esenţă comercial) de cea mai favorizată naţiune ar trebui regândit din cauza problemelor ce ţin de drepturile omului cu care se confruntă România. „Regimul persecută credincioşii, foloseşte spitale psihiatrice în scopuri politice, cenzura este peste tot şi sindicatele independente ale muncitorilor sunt strict interzise. Situaţia s-a deteriorat serios de când MFN-ul a fost acordat în 1975”, scria aceasta.

Mai mult decât atât, Jeri Laber, directorul executiv al Actului Final al Conferinţei de la Helsinki (semnat în 1975 de către 35 de state printre care şi România şi care viza ”trei coşuri’- inviolabilitatea frontierelor europene (securitatea în Europa); cooperarea europeană între blocul comunist şi blocul capitalist în domeniile economiei, ştiinţei şi tehnicii şi mediului înconjurător; respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale) a menţionat în 1982 că „România devine o societate închisă”.

România, acuzată că joacă dubu

O altă problemă menţionată de analistul politic Juliana Geran Pilon este că România juca un joc dublu. Ceauşescu era adeptul prezenţei sovietice în Occident, iar unele surse susţineau că România reexporta bunurile americane la Moscova, ale căror vânzare era interzisă.

În acest articol, Pilon găseşte şi un motiv pentru aparenta independenţă a României de Moscova: Ceauşescu a realizat că naţionalismul este un instrument important pentru câştigarea în popularitate. Acest lucru nu mai putea fi valabil având în vedere că, în 1984, România a importat 10 milioane de tone de petrol, majoritatea din Orientul Mijlociu. Înainte de 1975, România exporta anual către Uniunea Sovietică 4 milioane de tone de petrol, dar atunci (la momentul scrierii articolului), România căuta să importe circa 6 milioane de tone de petrol de la URSS; aşadar, nu se mai putea vorbi de o independenţă a Bucureştiului faţă de Moscova, cel puţin nu una economică.

Mai mult decât atât, în Statele Unite exista din 1974 Amendamentul Jackson-Vanik, care interzicea statutul de MFN sau chiar simple acorduri comerciale cu statele care nu promovau drepturile omului, în special dreptul de emigrare. Pe baza acestuia, preşedintele american trebuia să reînnoiască clauza de cea mai favorizată naţiune în fiecare an. La momentul semnării clauzei, România s-a angajat să respecte această stipulaţie, cel puţin teoretic. „Numărul românilor cărora li s-a permis să emigreze în SUA nu este un indicator precis situaţiei din 1975. Majoritatea sunt criminali sau agenţi instruiţi să se infiltreze în comunitatea care a emigrat sau sunt dizidenţi exilaţi. Cei care doresc să emigreze se confruntă cu hărţuiri. Întârzierile sunt ceva normal. Cei care aplică pentru permisiunea de a emigra sunt deseori concediaţi, retrogradaţi din post, daţi afară din case sau li se oferă o casă neadecvată şi li se refuză serviciul medical sau alte beneficii. De asemenea, copiii lor suferă. Ceauşescu a anunţat în 1982 o posibilă implementare de taxă şcolară pentru copiii ai căror părinţi doresc să emigreze pentru a rambursa statul cu privire la costul educaţiei”, se precizează în acelaşi articol.

Situaţia etnicilor străini, în special germani şi evrei, nu era foarte diferită, dar Ceauşescu a permis emigrarea unui număr de cetăţeni români de aceste naţionalităţi.

Pe scurt, într-o perioadă, avea sens ca Statele Unite să ofere favoruri României în speranţa că va primi ceva înapoi. Totuşi, SUA a aşteptat răbdătoare pentru ca Bucureştiul să-şi respecte promisiunile. România a fost departe de acestea, devenind unul dintre cele mai opresive state din blocul comunist. Drepturile omului au fost încălcate în mod sistematic, iar emigraţia a fost restricţionată sever. Acestea, alături de torturile la care au fost supuşi oponenţii politici, hărţuirea credincioşilor, restricţionarea accesului la cultele religioase, plus multe alte încălcări flagrante ale drepturilor omului.

Conform regimului de la Bucureşti, SUA era de vină pentru toată situaţia

În tot acest timp, Ceauşescu susţinea că Statele Unite sunt de vină pentru toată situaţia, aşa cum reiese în stenograma şedinţei Biroului Permanent al Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., din ziua de 25 februarie 1988, redată în întregime mai jos.

Şedinţa a fost prezidată de tovarăşul NICOLAE CEAUŞESCU, secretar general al Partidului Comunist Român.
Au participat tovarăşii Constantin Dăscălescu, Elena Ceauşescu, Manea Mănescu, Emil Bobu, Gheorghe Oprea, Gheorge Rădulescu.
Au fost invitaţi tovarăşii Ion Stoian, Aurel Duma.

Tov. Nicolae Ceauşescu:
Tovarăşi, 

Am convocat această şedinţă pentru a discuta unele probleme internaţionale.
În primul rînd, în legătură  cu prelungirea acordării clauzei naţiunii celei mai favorizate României, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, a făcut o comunicare, din partea Departamentului de Stat, la Ministerul Afacerilor Externe. Printre altele, în această comunicare, se spune ca “îi va fi greu să propună prelungirea acordării clauzei, dacă România nu răspunde obiectiv la o serie de cereri ale Statelor Unite ale Americii” şi aşa mai departe. Că la noi sînt o serie de probleme economice, probleme religioase si probleme ale dreptului omului  şi, totuşi, recunosc că în ce priveste emigrarea s-au soluţionat pozitiv multe lucruri.

Tov. Elena Ceauşescu:
Au ridicat, din nou, probleme vechi, probleme cunoscute.

Tov. Nicolae Ceauşescu:
Aşa este. Din nou se ridică aceleaşi probleme şi ei spun că le va fi greu să ceară prelungirea clauzei.
De altfel, noi le-am spus – şi încă de multe ori – că vom renunţa şi că sîntem interesaţi în rezolvarea acestei probleme fără nici un fel de condiţii, pe baze reciproce, a respectării acordurilor economice între două state. Nu putem accepta în nici un fel acordarea clauzei pe baza condiţiilor care ni se pun. Nu vom accepta niciodată! I-am scris şi lui Reagan – ca răspuns la scrisoarea lui-despre aceste lucruri; problemele economice româneşti – la ce se referă el – aici nu este vorba de nici o problemă economică, ci problemele economice sînt foarte grave în Statele Unite ale Americii – recunoscute chiar de economiştii lor – şi care afectează şi alte state, inclusiv ţările în curs de dezvoltare.

Tov. Manea Mănescu:
Situaţia lor economică afectează toată economia mondială.

Tov. Nicolae Ceauşescu:
În legatură cu democraţia, i-am spus că, considerăm că democraţia noastră este superioară celei din Statele Unite ale Americii. Sigur, putem în acest fel să discutăm, dar sînt probleme interne şi nu considerăm că poate fi obiectul unor discuţii privind relaţiile noastre.
Sigur, noi am spus ca renunţăm la prelungirea acordării clauzei dacă se pun fel de fel de condiţii. Sîntem pentru menţinerea clauzei fără condiţii, adică fără menţinerea amendamentului Jackson-Vanik. Şi dacă nu vor, România nu va mai cere prelungirea.

Tov. Gheorghe Rădulescu:
Foarte bine.

Tov. Nicolae Ceauşescu:
I-am spus-o direct.
Acum, în comunicarea ambasadorului american, se spune că s-a ajuns la înţelegerea că, Statele Unite ale Americii să faca public această problemă. Ei vor să facă această comunicare în 28 februarie. Dar mai bine să citească tovarăşul Duma.

Tov. Aurel Duma:
La 24 februarie 1988, în cadrul unei audienţe la Ministerul Afacerilor Externe, ambasadorul Statelor Unite ale Americii, Roger Kirk a comunicat, din împuternicirea conducerii Departamentului de Stat, următoarele în legatură cu decizia României de a renunţa la prelungirea clauzei naţiunii celei mai favorizate, în condiţiile amendamentului Jackson-Vanik.
1. Guvernul S.U.A. propune că, în baza articolului XII al Acordului comercial româno-american, consultările bilaterale să aiba loc la Washington, in perioada 5-6 aprilie 1988. Partea americană doreşte ca la aceste consultări să discute, între altele:
a) Dacă să se suspende sau să înceteze clauza naţiunii celei mai favorizate prevazută în articolul I al Acordului comercial dintre Republica Socialistă România şi Statele Unite ale Americii din 1975.
b) Stabilirea modalităţilor de aplicare a acestei măsuri.
c) Cum să fie minimalizată perturbarea comerţului rezultînd din încetarea tarifului vamal în regimul clauzei naţiunii celei mai favorizate.
2. Guvernul Statelor Unite ale Americii nu poate să fie de acord cu ţinerea acestei probleme strict între guvernele celor două ţări.

Tov. Nicolae Ceauşescu:
Şi noi am discutat altfel.

Tov. Aurel Duma:
Şi, de aceea, guvernul american consideră necesar să informeze prompt Congresul, comunitatea oamenilor de afaceri, alte părţi interesate şi opinia publică despre hotărârea României privind clauza naţiunii celei mai favorizate, precum şi asupra răspunsului pozitiv al guvernului SUA de a începe consultările cu guvernul român în baza Articolului XII al Acordului comercial.
Ambasadorul SUA a subliniat că guvernul american intenţionează să publice o declaraţie în acest sens nu mai tîrziu însă de vineri, 26 februarie 1988. Partea americană va încerca, înainte de a da publicităţii declaraţia, să verifice cu partea română exactitatea datelor faptice pe care le va cuprinde aceasta.
La unele întrebări ce i-au fost adresate, ambasadorul Statelor Unite ale Americii a facut următoarele precizări:
1. Partea americană are în vedere că la consultările propuse pentru luna aprilie 1988 să fie examinate numai aspectele procedurale legate de aplicarea articolului I-referitor la clauza-din Acordul comercial bilateral.
2. Decizia cu privire la publicarea unei declaraţii, care să nu depăşească data de 26 februarie a.c., după părerea sa, este deja luată. De asemenea, pentru verificarea exactităţii unor elemente din textul declaraţiei, partea americană are în vedere să contacteze ambasada română din Washington.
3. Ambasada SUA din Bucureşti nu a primit textul declaraţiei. Cu toate că răsfoia nişte hîrtii, ambasadorul SUA a spus că, după părerea lui, declaraţia ar putea cuprinde următoarele elemente:
-Dorinţa Statelor Unite ale Americii de a dezvolta relaţiile cu România.
-Decizia guvernului român privind renunţarea la prelungirea clauzei în condiţiile menţinerii amendamentului Jackson-Vanik.
-Răspunsul Statelor Unite ale Americii că sînt gata să intre în consultări cu partea română privind Acordul comercial din 1975.
-Dorinţa Statelor Unite ale Americii de a minimaliza efectul încetării clauzei asupra comerţului româno-american.
A adăugat că, probabil, declaraţia va mai cuprinde şi alte elemente.

Tov. Nicolae Ceauşescu:
Şi spune ce i-am răspuns noi.

Tov. Aurel Duma:
S-a prezentat poziţia de principiu a ţării noastre privind acordarea reciprocă a clauzei naţiunii celei mai favorizate, fără nici un fel de condiţii, şi s-a exprimat dorinţa României de a dezvolta şi diversifica relaţiile dintre România şi Statele Unite ale Americii, pe baza principiilor recunoscute ale dreptului internaţional.
Totodată, s-a examinat surprinderea în legătură cu hotărârea de a se da publicităţii un comunicat privind o problemă asupra careia s-a convenit să se pastreze o strictă confidenţialitate.
Am rugat să se transmită Departamentului de Stat cererea părţii române de a se respecta aceasta înţelegere şi să nu se dea publicităţii nici o declaraţie înainte ca partea americană să aiba consultări cu partea româna în legătură cu această problemă. Discuţiile pe această temă să aibă loc la Bucureşti şi nu la Washington.
S-a subliniat încă o dată că partea română apreciază necesară organizarea consultărilor dintre cele două guverne nu numai pentru clarificarea aspectelor procedurale, ci, în primul rînd, pentru găsirea căilor de dezvoltare în continuare a relaţiilor economice dintre cele două ţări. S-a sugerat, de asemenea, ca aceste consultări să aibă loc cît mai curînd posibil.
S-a solicitat ca punctul de vedere al părţii române să fie transmis de îndată la Washington, urmînd să se comunice părţii române răspunsul Departamentului de Stat în cel mai scurt timp.

Tov. Nicolae Ceauşescu:
Voi aţi comunicat ambasadorului nostru de la Washington?

Tov. Aurel Duma:
Ambasadorului nostru de la Washington i-am comunicat, în primul rînd, că s-a prezentat această problemă de către ambasadorul american şi, în al doilea rînd, dacă va fi solicitat de Departamentul de Stat să le răspundă că discuţiile să aibă loc la Bucureşti, şi să ne informeze ce i s-a mai spus.

Tov. Nicolae Ceauşescu:
Bine.
Acum, tovarăşi, eu vreau sa vă spun ca am dat sarcina să se facă un proiect de declaraţie, în care să se reflecte adevarata realitate.

Tov. Manea Mănescu:
Este foarte bine.

Tov. Nicolae Ceauşescu:
Sigur, să spunem că noi pornim de la necesitatea dezvoltării relaţiilor, că de fapt prin amendamentul Jackson-Vanik-menţinerea acestui amendament-s-au încălcat prevederile Acordului comercial, s-a acţionat cu totul unilateral, urmărind şi facînd discuţii contrare României, formulînd o serie de pretenţii de amestec în treburile interne inadmisibile. Şi în cîteva rînduri s-a atras atenţia şi trebuie spus că nu se va putea merge mai departe aşa. Am spus acest lucru şi cu prilejul vizitei secretarului de stat şi în scrisoarea trimisă lui Ronald Reagan. Nu se poate accepta condiţiile impuse de ei! Cum poţi să spui că “preşedintelui îi va fi greu să mai ceară prelungirea clauzei dacă România nu răspunde la o serie de cerinţe ale SUA”?!

Tov. Manea Mănescu
Este un amestec brutal.

Tov. Nicolae Ceauşescu:
Trebuie să le spunem, în sensul în care am spus şi în scrisoare, să spunem public; m-am referit atunci şi la situaţia de la ei de acasă. Şi am spus că România doreşte menţinerea clauzei reciproce, numai în anumite condiţii, fără impunerea menţinerii amendamentului Jackson-Vanik şi în conformitate cu normele internaţionale, cu prevederile GATT, în care ambele ţări sînt membre. Să spunem că nu vom mai accepta continuarea unor discuţii de amestec inadmisibil în treburile interne ale României, că Romania-pînă cînd se va ajunge la un acord corespunzător privind adoptarea unei declaraţii privind acordarea clauzei reciproce fără nici o condiţie-va continua să acţioneze în direcţia dezvoltării relaţiilor;sau să spunem, pînă cînd se va ajunge la o clarificare, România va continua să dezvolte relaţiile şi va acţiona pe baza aceasta cutare şi cutare. În spiritul în care este.

Tov. Elena Ceauşescu:
Sînt cunoscute.

Tov. Nicolae Ceauşescu:
Deci, tovarăşi, să pregătim acest proiect de declaraţie, pînă după amiază să-l avem gata. Dacă ei vor să-l publice, dacă ei se vor referi la aceste lucruri şi noi să le spunem cîteva lucruri mai tari. Deocamdată aceasta spunem in declaraţie.

Tov. Aurel Duma:
Să vedem întîi declaraţia lor.

Tov. Elena Ceauşescu:
Pregătim declaraţia şi vedem cum este declaraţia lor.

Tov. Nicolae Ceauşescu:
După amiaza să avem noi pregătit proiectul de declaraţie şi o publicăm după ce apare declaraţia lor. Vom vedea şi ce ne răspund. După amiaza-repet-să avem noi gata proiectul nostru de declaraţie.

Tov. Aurel Duma:
Am înţeles.

Tov. Nicolae Ceauşescu:
Aceasta, tovarăşi, ar fi în legătură cu această problemă. Realmente nu mai putem admite. Mai mult de 20 de ani, de fiecare dată avem aceaste probleme. Acest lucru nici cu americanii, nici cu alţii nu-l mai putem admite. Ce am facut am facut prin munca noastră!

Tov. Gheorghe Rădulescu:
Este foarte bine să procedăm aşa.

Tov. Nicolae Ceauşescu:
Deci, aceasta ar fi problema cu Statele Unite ale Americii.

Astfel, aşa cum reiese din aceste stenograme şi dintr-un articol de pe 27 februarie 1988 din Washington Post, regimul de la Bucureşti, înfruntat cu noi cereri din partea Casei Albe şi a Congresului American pentru îmbunătăţirea performanţelor cu privire la drepturile omului, a renunţat la beneficiile comerciale americane pe care State Unite le oferea ţărilor comuniste cu politici liberale de emigrare.

Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Phyllis Oakley, a precizat că România a informat Statele Unite că va renunţa la schimbul economic, crescând tarifele pentru produse începând cu 2 iulie. Ţara putea pierde până la 250 de milioane de dolari din cauza încetării comerţului cu SUA, susţinea aceasta.

Din blocul comunist, la nivelul anului 1988, rămâneau doar două state care beneficiau de clauză: Polonia şi Ungaria. Chiar şi în această situaţie, Oakley a precizat că „se va continua permiterea emigrărilor în scopurile reuniunii familiilor, fără să mai existe legătura economică dintre cele două state”.

Aşa cum reiese şi din stenograme şi din precizările purtătoarei de cuvânt, România a exprimat dorinţa de a continua să lucreze pentru relaţii mai bune cu SUA.

De asemenea, conform acesteia, exporturile Statelor Unite către România erau de o valoare de 200 de milioane de dolari anual, dintre care jumătate erau produse pentru agricultură. Exporturile României către Statele Unite au fost în valoare de 775 de milioane de dolari în 1987, afirma Oakley.

Relaţiile dintre România şi Uniunea Sovietică, o necunoscută pentru Statele Unite

În afară de încălcarea drepturilor, un alt aspect care pentru Statele Unite rămânea o necunoscută era natura relaţiei dintre România şi Uniunea Sovietică. În acest sens, analistul politic Pilon precizeaza că regimul extrem de opresiv al lui Ceauşescu era motivul pentru care Moscova tolera o astfel de atitudine faţă de politica externă a URSS-ului. Conform profesorului român de ştiinţe politice Aurel Braun, care la momentul scrierii articolului în 1985 se afla la Universitatea din Toronto (Canada), Moscova este dispusă să accepte unele neînţelegeri, dacă respectiva ţară este condusă cu o mână leninistă de fier, astfel încât URSS-ul să profite de pe urma acestui lucru. Altfel spus, unele mişcări independente ale României ar fi susţinut de fapt politicile de la Moscova.

Deşi este evident că SUA dorea să profite de eventualele neînţelegeri dintre statele Tratatului de la Varşovia şi Moscova, planul se putea întoarce împotriva lor.

După prăbuşirea Uniunii Sovietice, este de la sine înţeles că situaţia politică s-a schimbat radical, iar încă din 1993, România a reprimit clauza naţiunii celei mai favorizate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesaj
Nume

Verificare antispam *