O tânără din judeţul Iaşi a născut cvadrupleţi. Femeia în vârstă de 29 de ani din localitatea Buda, comuna Lespezi, a născut în luna august două fete şi doi băieţi. Copiii au venit pe lume la Spitalul Municipal Paşcani pe 10 august. Irina Cozma a născut în a 32-a săptămână de sarcină. Femeia a relatat pentru „Ziarul de Iaşi“ că se ştia însărcinată cu gemeni, nicidecum cu cvadrupleţi.
„Eu am fost la câteva controale şi mi-au spus că am gemeni, numai că la spital după ce am născut doi copii, au mai venit încă doi. Când l-am sunat pe soţul meu la Bucureşti să-i spun vestea a zis «Doamne, cum este posibil» şi şi-a făcut cruce. Copiii sunt bine, sănătoşi. Acum sunt internaţi la Spitalul de Copii «Sfânta Maria» pentru analize şi investigaţii. Ultima dată am vorbit cu medicii ieri (n.r. – joi) şi mi-au spus că vor să le mai facă examene la cap“, a precizat tânăra mămica. Familia Cozma mai are acasă patru copii, trei fete şi un băiat. Potrivit medicilor obstetricieni, sarcina cu cvadrupleţi este foarte rară. Dr. Iolanda Blidaru, medic primar obstetrică şi ginecologie, a precizat că, în cei 40 de ani de profesie, a întâlnit de două ori sarcini cu cvadrupleţi.
„O astfel de sarcină este o raritate. Dacă sarcinile cu tripleţi, de exemplu, au devenit mai frecvente prin procedura de fertilizare in vitro, cele cu cvadrupleţi sunt foarte rare, mai ales dacă vorbim de concepere naturală. De cele mai multe ori, astfel de sarcini nu ajung la termen, şi naşterea se produce spontan pentru că uterul are şi el posibilităţile lui“, a arătat dr. Blidaru. Cvadrupleţii familiei Cozma se află internaţi la Spitalul de Copii „Sfânta Maria“, acolo unde au fost transferaţi de la Maternitatea „Cuza-Vodă“. Bebeluşii au ajuns în cea mai mare maternitate din Moldova pentru că s-au născut prematur.
Reprezentanţii Spitalului de Copii au menţionat că micuţii au nevoie de recuperare nutriţională. „Cei patru copii se află la noi în spital internaţi, în Secţia de Recuperare Pediatrică. Nu sunt în vreo fază acută, nu necesită terapie intensivă, au însă nevoie de recuperare din punct de vedere nutriţional, ca să îşi capete greutatea normală. S-au născut prematur, de aceea au şi ajuns la noi. Medicul care se ocupă de ei estimează că, într-o lună, dacă vor avea o evoluţie favorabilă, vor fi externaţi. Spunem că ar fi nevoie de o lună de zile pentru că fiecare are o recuperare diferită, chiar dacă au aceeaşi mamă“, a precizat dr. Tamara Roşu, medic-şef UPU şi purtător de cuvânt la Spitalul de Copii „Sf. Maria“. Situaţia financiară a familiei Cozma este dificilă. Părinţii trăiesc cu cei patru copii mai mari într-o singură cameră. Persoanele interesate să-i sprijine îl pot contacta la numărul de telefon 0744798610 pe preotul Dan Damaschin de la Maternitatea „Cuza-Vodă“ care intenţionează să le vină în ajutor. „Aceşti părinţi au nevoie de sprijin ca să crească patru bebeluşi deodată. Mă gândesc că, dacă punem mână de la mână, putem plăti o femeie care să meargă zilnic să o ajute pe mamă“, a punctat Damaschin.