Acuzație bombă: Guvernul Dăncilă ia în calcul să renunţe la autostrada Iaşi-Târgu Mureş

0
34 vizualizari

Potrivit unor informaţii din interiorul Ministerului Transporturilor, Guvernul Dragnea-Dăncilă ia în calcul să renunţe la autostrada Iaşi-Târgu Mureş, în favoarea unei alte variante de autostradă. Este acuzația incendiară adusă de un vicepreședinte PNL.

 

Ministrul Transporturilor Lucian Șova eset somat de Laurenţiu Leoreanu, vicepreşedinte PNL, să spună dacă este adevărat sau nu că Guvernul Dăncilă a renunțat la “autostrada Unirii”.

 

De-a lungul ultimilor doi ani, au existat nenumărate proteste în orașele Moldovei pentru demararea lucrărilor la autostrada Iași-Târgu-Mureș, care să lege cea mai săracă regiune a țării de restul României.

 

“La nici două săptămâni de la momentul în care parlamentarii PNL au pus pe ordinea de zi la Comisia de Transporturi proiectul de lege privind construcţia Autostrăzii Unirii şi au reuşit adoptarea acestuia în unanimitate, observ că majoritatea PSD-ALDE nu a făcut altceva decât să încerce să păcălească presa.

 

Potrivit unor informaţii din interiorul Ministerului Transporturilor, Guvernul Dragnea-Dăncilă ia în calcul să renunţe la autostrada Iaşi-Târgu Mureş, în favoarea unei alte variante de autostradă. Asistăm la o nouă bătaie de joc la adresa cetăţenilor din Moldova şi la o nouă dovadă de iresponsabilitate şi incompetenţă din partea Guvernului, în condiţiile în care Autostrada Iaşi-Târgu Mureş a fost inclusă în Master Planul de Transport adoptat în urmă cu doi ani şi a fost promisă de PSD locuitorilor Moldovei în campanie electorală, dar nimic nu s-a concretizat.

 

Totul nu a fost însă decât o minciună a PSD, în condiţiile în care miniştrii PSD ai Transporturilor din ultimii doi ani nu au făcut altceva decât să găsească scuze şi să mute hârtii pentru a nu construi autostrada. La câte pretexte au fost formulate de miniştrii PSD ai Transporturilor, inclusiv de Lucian Şova pentru a nu se apuca de treabă, până acum eram deja în faza de construcţie a autostrăzii dacă guvernul dădea dovadă de o minimă bună-voinţă şi inteligenţă”, spune vicepreședintele PNL într-un mesaj transmis presei.

 

Potrivit acestuia, este obligatoriu să nu se mai găsească scuze pentru construcţia Autostrăzii Unirii, ci să se facă studiul de fezabilitate din fonduri europene, urmând ca din 2020 să trecem la construcţia efectivă a autostrăzii.

 

Sursa www.realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesaj
Nume

Verificare antispam *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.