Preţul petrolului, la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani

0
32 vizualizari

 

Cotaţia barilului de petrol light sweet crude (WTI) la bursa New York Mercantile Exchange a ajuns miercuri la cel mai ridicat nivel din 2014, pe fondul majorării cererii şi al reducerii producţiei anunţată recent de Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), transmite Reuters.

Chiar dacă piaţa este acum echilibrată, analiştii avertizează asupra unei posibile supraîncălziri.

Miercuri dimineaţa, cotaţia barilului de petrol light sweet crude cu livrare în luna februarie a crescut cu 0,46 dolari, ajungând la valoarea de 63,42 dolari. Anterior, preţul ajunsese la 63,57 dolari, cel mai ridicat nivel din 9 decembrie 2014.

La bursa ICE Futures din Londra, cotaţia barilului de petrol Brent cu livrare în luna martie a crescut cu 0,28 dolari, ajungând la valoarea de 69,29 dolari, cel mai ridicat nivel din mai 2015.

Extinderea acordului OPEC şi scăderea stocurilor au sprijinit creşterea preţului la ţiţei, a apreciat analistul William O’Loughlin, de la firma australiană Rivkin Securities.

Marţi, Institutul petrolier american a anunţat că stocurile de ţiţei ale SUA au scăzut în prima săptămână din acest an cu 11,2 milioane de barili, la 416,6 milioane de barili.

Recent, Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol a acceptat să extindă până la sfârşitul lui 2018 acordul privind reducerea producţiei, pentru a susţine preţul ţiţeiului. Actualul acord, care expiră în martie 2018, prevede reducerea producţiei cu 1,8 milioane de barili pe zi (bpd).

Reducerea producţiei OPEC a permis preţului la petrol să revină peste pragul de 50 de dolari per baril.

AGERPRES

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesaj
Nume

Verificare antispam *