Recorder: Frăția pestei porcine

0
27 vizualizari

România se află în plină epidemie de pestă porcină africană, iar efectele sunt dramatice: zeci de mii de porci sacrificați, afaceri ruinate, țărani furioși că statul le ia animalele din bătătură.

Molima e în expansiune, iar instituțiile statului nu sunt doar depășite, ci și captive într-un păienjeniș de relații și grupuri de interese: Geronimo Brănescu, șeful instituției care ar trebui să oprească epidemia (ANSVSA), e prieten și fost partener de afaceri cu omul care face profit din răspândirea acesteia.

În stoparea pestei porcine e nevoie de cantități uriașe de dezinfectanți de uz veterinar și, la fel ca în cazul gripei aviare din 2005, cele mai multe contracte merg către Farmavet, firmă deținută de familia controversatului om de afaceri Sorin Paul Stănescu. Geronimo Brănescu și Sorin Paul Stănescu participă împreună la evenimente dedicate columbofililor, au scris un ghid pentru pasionații de porumbei și, nu în ultimul rând, au fost asociați. Până în 2015, Farmavet (Sorin Paul Stănescu) a deținut acțiuni în firma Farmmarc Impex SRL, care aparține și astăzi familiei lui Geronimo Brănescu.

Este, înainte de orice, o situație care decredibilizează Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), instituția în care oamenii ar trebui să aibă încredere că poate rezolva criza. Încrederea se află, însă, la cote minime: în comuna brăileană Unirea, sătenii s-au revoltat și i-au alungat pe medicii veterinari veniți să le ucidă porcii. Direcțiile Sanitar Veterinare din județele afectate au început deja să cumpere dezinfectanți de la Farmavet. Este vorba de Forsept și mai ales de Aldezin, un dezinfectant folosit și în combaterea gripei aviare din 2005. Atunci, afacerea s-a lăsat cu un mare scandal, presa punând la îndoială eficiența produsului, despre care s-a scris că n-ar fi fost testat pentru gripă aviară înainte de a fi folosit.

Nu e clar nici acum dacă dezinfectantul Aldezin a fost testat pentru eficiență în combaterea pestei porcine africane: am încercat să aflăm un răspuns de la ANSVSA, dar Geronimo Brănescu nu ne-a răspuns la telefon, iar purtătorul de cuvânt ne-a cerut să facem o solicitare scrisă la care nu am primit răspuns pâna la publicarea articolului. L-am prins la telefon pe Velizar Barbuli, directorul ANSVSA care coordonează implementarea planului de măsuri pentru combaterea pestei porcine. Nici el n-a știu să ne spună dacă dezinfectanții au fost testați: „Sunt venit de câteva zile. Vă rog să mă credeți că nu știu!”. Lucian Gabor, directorul general Farmavet, ne-a răspuns la întrebări prin SMS, afirmând că dezinfectantul Forsept e testat. I-am cerut să precizeze și situația dezinfectantului Aldezin, cel mai folosit la ora actuală, și s-a rezumat să afirme: „E OK și Aldezin”.

 

Mai multe despre acest subiect, puteţi citi AICI.

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesaj
Nume

Verificare antispam *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.