Poliţist din Suceava, atacat cu sabia la percheziţii. E în comă indusă, a fost transportat la Iași

0
330 vizualizari

Un poliţist din Suceava, aflat în misiune la percheziţii, a fost lovit cu o sabie de un interlop din Rădăuţi, transmite Realitatea TVPoliţistul, aflat în comă indusă, a fost transportat cu elicopterul la Iași. Poliția a deschis dosar penal pentru tentativă de omor pe numele interlopului sucevean.

 

Agentul-șef adjunct Dan Ciprian Sfichi a fost rănit grav la cap și la braț, în prezent aflându-se în comă indusă. El a fost adus la Spitalul Județean Suceava și urmează să fie dus cu un elicopter la București. Conform primelor informații, agresorul ar fi Alexandru Huțuleac, cercetat într-un mare dosar de trafic de droguri al procurorilor DIICOT.

“În acestă dimineaţă au fost executate 8 perchezitii pentru trafic de droguri. În una dintre locaţii, în Rădăuti un suspect a atacat un poliţist din cadrul Operaţiunilor speciale. Acest bărbat a fost arestat şi anul trecut tot pentru trafic de droguri. A fost pus în libertate, iar în octombrie 2017 a fost ridicat şi controlul judiciar de instanţă”, a declarat la Realitatea TV Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt din Poliţia Română.

 

Potrivit acestuia, medicii sunt foarte rezervaţi momentan. “Aşteptăm să ne transmită care e starea lui”, a spus Georgian Dragan.

 

 

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a comentat întâmplarea la un post TV: „E o altă întâmplare nefericită, în care un polițist al Poliției Române e rănit în misiune. Suntem mobilizați pentru salvarea lui. După ce a fost evaluat la Rădăuţi, e transportat la un spital din Iaşi. Acolo va fi evaluat mult mai profund și analizăm cu cei de la DSU, care monitorizează situația lui, să vedem în situația în care se impune o intervenție neurochirurgicală, să-l transportăm la un centru medical universitar”, a spus Carmen Dan, pentru Digi24.

 

Percheziția a avut loc în jurul orei 6.15. Polițiștii a pătruns în apartamentul din Rădăuți al lui Huțuleac în forță, spărgând ușa. Imediat ce a pătruns în casă, polițistul a fost atacat și lovit cu sabia în cap. El a încercat să se apere cu brațul, însă nu a reușit să-și protejeze capul.

Poliţia Română a transmis un mesaj în această dimineaţă.

 

“Suntem alături de colegul nostru, agent şef adjunct de poliție Sfichi Dan Ciprian, din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Suceava, care,în această dimineață, a fost rănit foarte grav, la cap şi braț, în timpul unei misiuni.

Să ne rugăm cu toții ca Ciprian să ducă misiunea până la capăt, și să se întoarcă în rândurile noastre sănătos!”

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesaj
Nume

Verificare antispam *