Primăriile au început parangheliile de sărbători

0
53 vizualizari

 

O analiză a modului de organizare a târgurilor de Crăciun arată că administrațiile locale au viziuni total diferite față de banul public și mai ales față de cheltuieli.

Unele orașe alocă pentru sărbătorile de iarnă sume fabuloase, altele alocă foarte puțini bani, dar efectele sunt maxime. Sunt și localități unde „parangheliile“ sunt mai costisitoare decât întreținerea străzilor pe un an întreg. De asemenea, sunt orașe unde taxele pentru comercianți sunt exagerate, în funcție de gama produselor vândute, altele aplică taxe doar pe metrul pătrat închiriat.

Bugete generoase pentru distracție

 

Avem încă o țară bogată, dar cu prea mulți oameni săraci. În schimb, avem bugete generoase pentru distracție. Vorba aceea: circ mult și scump, pâine puțină. Județul Vrancea a devenit faimos și datorită „specializării“ președintelui CJ, Marian Oprișan, în organizarea „parangheliilor“ de sărbători.

Potrivit informațiilor din presa locală, până acum s-au alocat „la vedere“ 1,4 milioane lei, din care Primăria Focșani a dat 750.000 lei, iar Consiliul Județean 650.000 lei. Cu acești bani ar trebui montate câteva chioșcuri cu produse de tot felul și închiriat un patinoar.

Ca și la București, banii din buget au fost dați unor instituții din subordinea primăriei, fără ca oamenii să știe pentru ce. Ceea ce știu focșănenii este că bugetul trebuie să ajungă și pentru organizarea Revelionului pe stradă. Banii nu vor fi de ajuns.

Din experiența anului trecut, bugetul alocat numai pentru Revelion a fost în jur de un milion de lei, iar pentru întreținerea curentă a străzilor bugetul a fost de 800.000 lei. Distracția de sărbători se organizează constant prin intermediul a doi oameni de afaceri: Ovidiu Popică și Radu Fornea.

Cel dintâi asigură partea tehnică, scena, sonorizarea etc., iar cel de-al doilea, prezența artiștilor. Cei doi încasează milioane de euro pe an din organizarea spectacolelor din județul Vrancea.

La Sibiu, ca la Viena

 

Circa 10 mii de oameni au fost prezenți pe data de 17 noiembrie la deschiderea Târgului de Crăciun din Sibiu. La ediția din acest an participă peste 90 de expozanți din țară și străinătate, un record al ultimilor ani. Conceptul de iluminat este unul deosebit – o proiecție grandioasă pe toate clădirile din Piața Mare face ca centrul Sibiului să fie cel mai luminos din țară. Și atracțiile pentru copii sunt numeroase. În cadrul Târgului de Crăciun, au fost amplasate peste 100 de căsuțe ale expozanților din țară și străinătate, de la care se poate cumpăra orice: de la globuri personalizate, realizate după model unicat, la ciocolată în formă de unelte folosite de meșteșugari. Evenimentul a ajuns cunoscut în țară și străinătate pentru amploarea, atmosfera și tradiția creată, mulți oameni comparându-l cu Târgul de Crăciun de la Viena.

Fiecare ediție a avut ceva original, cum ar fi Atelierul lui Moș Crăciun, vizitat în fiecare an de peste 3.000 de copii care fac rezervări cu o lună înainte de inaugurare. Parcul lui Moș Crăciun este un parc de distracții pentru copii, în centrul căruia stă un carusel construit special pentru acest eveniment.

Proiectul de city-break pentru evenimente este o noutate în domeniu și se bucură de un succes deosebit, astfel încât aproape orice hotel și pensiune din zonă oferă un pachet atractiv special pentru a vizita Târgul de Crăciun din Sibiu. Succesul este datorat organizatorilor. Primăria alocă de la bugetul local circa 100.000 lei, dar organizarea este asigurată de o asociație de firme private care investesc circa 100.000 euro. Primăria este mulțumită că i se returnează 110.000 lei de la asociație, contravaloarea taxei pentru ocuparea domeniului public. Înscrierile pentru eveniment se fac încă din luna mai în sistem electronic, astfel că nu au fost discuții sau „negocieri“ cu plicul închis. Nu sunt acceptați debutanții, deoarece comercianții trebuie să facă față unui flux mare de oameni. De asemenea, se aplică un concept european care arată că autoritatea locală nu se implică în organizarea unui târg de Crăciun. Operatorii privați privesc cu atenție cifrele Statisticii privind turismul, astfel că an de an numărul vizitatorilor crește și cu 50-60%. Anul acesta se estimează atingerea unui milion de turiști pe toată perioada târgului, care ține până în primele zile ale Anului Nou. Taxa de participare poate depăși 10.000 lei pentru comercianții care vând produse gastronomice, iar pentru cei cu produse nealimentare, de 4.000 lei. Încasările din taxa hotelieră au adus anul trecut bugetului local circa 800.000 lei.

 

Brașovul,  cele mai mari taxe

 

Primăria Brașovului plătește 235.000 lei pentru organizarea evenimentelor specifice sărbătorilor de iarnă, printre care și Târgul de Crăciun din Piața Sfatului. Anul acesta sunt 40 de comercianți (40 de căsuțe). Selecția participanților a avut loc între 20 octombrie şi 20 noiembrie, în urma unei licitații, la care prețul de pornire a fost de 18 lei pe zi, iar tariful de ocupare a domeniului public este de 3 lei pentru un metru pătrat. Comercianții plătesc chirie între 5 și 152 lei/mp/zi. La aceste tarife se adaugă chiria pentru căsuțe, plătită la Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt, în valoare de 2.700 lei, cu TVA.

Vizitatorii au la dispoziție mâncare, băutură și decorațiuni specifice sărbătorilor de iarnă. Târgul face parte din evenimentul „Brașov – Oraș din Poveste“. În bugetul alocat de primărie intră și concertul din deschiderea Târgului de Crăciun, un concert de Revelion și organizarea propriu-zisă a târgului. Târgul se deschide de Moș Nicolae și ține până la data de 14 ianuarie 2018. Potrivit regulamentului de organizare, un comerciant poate închiria cel mult trei căsuțe. În Piața Sfatului vor fi amplasate standuri ale localităților Linz și Nurnberg, orașe care sunt înfrățite cu Brașovul.

Cu familionul la Cluj

 

Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca s-a deschis pe 24 noiembrie, în Piața Unirii. Anul acesta, Târgul de Crăciun abordează un nou concept, cu o imagine nouă, jucăușă, o aranjare diferită a spațiului din Piața Unirii. Standurile și evenimentele vor strânge toți membrii familiei laolaltă, au anunțat organizatorii. „Ne-am propus să plasăm târgul pe piața evenimentelor de acest gen din Europa, crescând astfel numărul de turiști care aleg Clujul ca destinație pentru această perioadă festivă. Am pornit la drum cu un gând foarte simplu: să surprindem ideea familionului cu tot farmecul ei. Anul acesta vrem să vă obișnuim cu aceste noi veșminte pe care le-a îmbrăcat Târgul de Crăciun, însă în anii următori vrem ca această temă a familionului să primească și câteva note specifice: un familion jucăuș (2018), un familion care are activități meșteșugărești (2019), un familion șugubăț (2020) și pus pe șotii sau un familion care se îndreaptă către rădăcini (2021)“, a declarat Mihai Oprean, directorul Târgului de Crăciun.

 

Anul acesta organizatorii și-au propus să creeze un spațiu aerisit, care să permită organizarea evenimentelor specifice. Din 24 noiembrie până pe 31 decembrie, Piața Unirii va fi animată de concerte și evenimente pentru toate vârstele și gusturile din familie. Artiști precum Frozen – Tărâmul de Gheață, Young & Famous Orchestra, Moonlight Breakfast, Smiley, Vunk, Proconsul, Grupul Iza și mulți alții vor fi prezenți la Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca.

Din acest an, Târgul de Crăciun din Cluj este dat pe mâna unui investitor privat. În urma unei hotărâri de Consiliu Local, s-a realizat un set de cerințe minime pentru organizarea acestui eveniment: găzduirea și exploatarea a minimum 73 de căsuțe cu o suprafață minimă de 9 mp, realizarea unei căsuțe cu o suprafață minimă de 30 mp pentru organizarea atelierelor pentru copii, reprezentând Căsuța lui Moș Crăciun; găzduirea și exploatarea unui patinoar; activități de animație stradală; realizarea unei scene; organizare concerte; furnizare de pachete turistice (organizarea de seri festive pentru grupuri, oferirea de facilități în cadrul evenimentului – acces gratuit la patinoar, oferirea unor produse artizanale specifice zonei, acces gratuit la principalele obiective turistice; realizarea a două porți de intrare la Târgul de Crăciun). În plus, administrația locală încasează anual o redevență și o taxă de ocupare a domeniului public de la organizator. Potrivit Primăriei Cluj-Napoca, durata concesiunii va fi de 5 ani, iar în cazul în care gradul de realizare a indicatorilor de performanță este sub 90%, se poate rezilia contractul.

Crăciunul la Cetate

 

Târgul de Crăciun din Timișoara s-a deschis pe 25 noiembrie 2017 și va putea fi vizitat până pe 5 ianuarie 2018. Evenimentul, denumit „Crăciun la Cetate“, este organizat la Bastionul „Maria Theresia“ de Muzeul Național al Banatului. „Crăciunul la Cetate“ vrea să fie o alternativă la târgurile obișnuite și propune ieșirea din standardele prezente. Misiunea evenimentului este să aducă în fața publicului branduri timișorene, spun organizatorii. Programul artistic al târgului este unul special. Pe 25 noiembrie 2017 au cântat cei de la Eugene the Cat – cea mai importantă formație de electro-swing din Austria, precum și Pannonia Allstars Ska Orchestra – una dintre cele mai energice trupe din estul Europei, Ska, reggae, funk – într-un cocktail oferit de o trupă care are deja cinci prezențe la festivalul Sziget.

Două târguri la Oradea

 

La Oradea, Târgul de Crăciun are loc în Piața Unirii și la Cetatea Oradea în perioada 30 noiembrie – 31 decembrie.

A noua ediţie a Târgului de Iarnă a transformat piaţa centrală a oraşului într-un veritabil „winter wonderland“, un tărâm magic al iernii, cu clădiri scăldate în proiecţii colorate, un patinoar, un brad imens şi o roată care îi va ridica pe curioşi deasupra zonei pentru a se bucura de privelişte. Pe lista colindătorilor care vor poposi la Oradea în preajma Crăciunului sunt Nicu Alifantis, Ştefan Bănică jr., Ioan Bocşa şi Boney M. „Anul acesta încercăm să dezvoltăm şi să îmbunătăţim experienţa vizitatorilor. Am investit şi suntem foarte atenţi la cum e organizat târgul. Pe lângă orădeni, ne dorim să atragem şi vizitatori din judeţele vecine şi din Ungaria“, spune Mihai Jurca, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR), entitatea din subordinea primăriei care organizează evenimentul. Bugetul alocat este de 500.000 lei, la care se adaugă sprijinul financiar sau în produse şi în servicii acordat de parteneri precum Raiffeisen Bank (partener principal), Coca-Cola, Andromi, Careffour ERA, MyDeck şi Restaurantul Queens.

30.000 de craioveni  în stradă

 

Autorităţile locale intenţionează să organizeze, pentru acest an, un Târg de Crăciun deosebit şi o petrecere de Revelion care să adune 30.000 de craioveni. Primăria a contractat o firmă care să se ocupe de toate detaliile de organizare a evenimentelor, care au fost scoase la licitaţie împărţite în două loturi. Primul lot îl reprezintă Târgul de Crăciun, pentru care Primăria Craiova a alocat o finanţare de 172.000 lei şi locul de desfăşurare – Piaţa „Mihai Viteazul“. De sâmbătă, 25 noiembrie 2017, craiovenii se bucură de evenimentele pregătite cu ocazia Târgului de Crăciun: spectacole, expoziții cu vânzare de produse specifice Crăciunului, patinoar și Orășelul Copiilor. Evenimentele au loc în Piața „Mihai Viteazu“ și pe esplanada Teatrului Național „Marin Sorescu“, unde va fi montat Orășelul Copiilor. l

Capitala, buget uriaș pentru Crăciun

 

Primăria Capitalei plătește pentru organizarea Târgului de Crăciun din Piața Constituției câteva milioane de lei pentru amenajări și decorațiuni, brad, casa lui Moș Crăciun, patinoar, carusel, trenuleț, dar și pentru organizarea concertelor din cadrul târgului și onorariile artiștilor. Suma exactă nu se știe, deoarece mai multe instituții subordonate au atribuit contracte directe unor firme. Selecția comercianților a început din luna octombrie. Târgul de Crăciun a fost deschis pe 1 decembrie și va funcționa până pe 30 decembrie 2017. Sunt peste 100 de căsuțe cu produse tradiționale, mâncare și decorațiuni. Căsuțele fac parte din patrimoniul municipalității și sunt folosite la toate evenimentele de gen ale Primăriei Capitalei. Meșteșugarii plătesc o taxă de participare care variază între 2.500 și 12.000 lei, în funcție de produsele comercializate. În taxa de participare sunt incluse căsuțele de lemn care sunt racordate la energie electrică, precum și consumul de energie electrică. Târgul este organizat în Piața Constituției și va fi deschis până pe 27 decembrie, între orele 10.00 şi 22.00.

Concept ornamental nou la Iași

 

Pe 1 decembrie s-au aprins luminile Târgului de Crăciun organizat de primărie în Piaţa Unirii. În mijlocul pieţei a fost montat un stâlp înalt de 15 metri, iar de el au fost prinse toate ghirlandele. Modelul este adoptat de ceva timp în toate marile oraşe, dar în sfârşit a ajuns şi la Iaşi. La eveniment au participat mii de ieşeni. Unii au aşteptat aprinderea beculeţelor de Crăciun în Piaţa Unirii, alţii s-au plimbat pe pietonalul Ştefan cel Mare, împodobit de asemenea ca de sărbătoare. Primarul orașului, Mihai Chirica, a făcut o baie de mulțime și s-a fotografiat cu oamenii prezenți la eveniment.

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesaj
Nume

Verificare antispam *