TITULARIZARE 2018. 31.000 de profesori se bat pe 4.500 de posturi. Când are loc proba scrisă

0
34 vizualizari

TITULARIZARE 2018. Pe 11 iulie are loc proba scrisă la examenul de titularizare, la care vor participa peste 31 de mii de candidați. Dintre aceștia, peste 4600 sunt din promoțiile anterioare. Profesorii încearcă astfel să ocupe un post de titular în învățământul preuniversitar. 

Numărul profesorilor care s-au înscris la examenul de TITULARIZARE 2018 a crescut față de anul trecut cu aproape 3000. Profesorii își pot valida fișele de înscriere cel târziu până în dimineața zilei de 11 iulie, ora 9:00. În toată țara sunt doar 4502 posturi didactice vacante pe perioadă nedeterminată, iar dintre ele, peste 1148 sunt în mediul rural.

TITULARIZARE 2018. Posturile vacante. Unde este cea mai mare concurență

Cele mai multe posturi vacante pentru angajare sunt de educatori sau profesori pentru învăţământ preşcolar în limba română (1.094), învățători/profesori pentru învăţământ primar în limba română (882), muzică instrumentală (274) și educaţie fizică şi sport (287).

Cea mai mare concurență la TITULARIZARE 2018 este pentru catedrele de Limba și literatura română/pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii (5.405), limba și literatură română/elemente de pedagogie școlară și elemente de didactică generală aplicate disciplinelor din învățământul primar (4.176), limba și literatura română (2.735), educație fizică și sport (2.548) și limba și literatura engleză (1.877).

Candidații intră în săli până la ora 9.00 și, după primirea subiectelor, au la dispoziție patru ore pentru rezolvarea lor. Se vor susține, în total, examene la 115 discipline, iar subiectele vor fi afișate pe site-ul subiecte2018.edu.ro.

TITULARIZARE 2018. Când se afișează rezultatele

Primele rezultate la proba scrisă de la TITULARIZARE 2018 vor fi afişate în data de 17 iulie, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestaţiile se depun la sediile inspectoratelor şcolare judeţene în zilele de 17 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv 18 iulie, până la ora 15:00.

Rezultatele finale la TITULARIZARE 2018 se afişează pe 24 iulie.

Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obțină minimum nota 7 (şapte) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului. Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidaţii trebuie să obțină minimum nota 5 (cinci) atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială în profilul postului.

Sursa www.libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesaj
Nume

Verificare antispam *