Un ieşean a jucat la păcănele bani europeni dedicaţi agriculturii. A reuşit să câştige doar doi ani de închisoare

0
24 vizualizari

Un ieşean a fost condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare după ce a jucat ”la păcănele” o parte din banii europeni primiţi în cadrul proiectului ”Instalarea tinerilor fermieri”.

 

Judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi au decis condamnarea lui Andrei Anti la doi ani şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.

Instanţa i-a impus lui Anti Andrei obligaţia de a urma un curs de calificare profesională. De asemenea, acesta va presta o muncă neplătită în folosul comunităţii în cadrul Primăriei comunei Butea, pe o perioadă de 70 de zile.

Ieşeanul este obligat la plata sumei de 107.304 lei, au declarat, miercuri, magistraţii ieşeni.

Decizia nu este definitivă, ea putând fi contestată la instanţa de judecată superioară, respectiv la Curtea de Apel Iaşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesaj
Nume

Verificare antispam *