Ziua Z pentru PSD. Liviu Dragnea află sentința în dosarul ”Bombonica”, în primă instanță

0
120 vizualizari

Liviu Dragnea află joi, pe 21 iunie, sentința în dosarul Bombonica. Decizia este dată deCurtea Supremă, în prima instanță, după ce a amânat, deja, de două ori, verdictul în cazul Liviu Dragnea. DNA a cerut ca liderul social-democraţilor să primească şapte ani şi jumătate de detenţie, în timp ce Dragnea mizează pe achitare.

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au amânat, pe 8 iunie, pentru 21 iunie, sentința în dosarul “Bombonica“, unde Liviu Dragnea este acuzat de DNA de instigare la abuz în serviciu.

Potrivit Realitatea TV, amânarea a fost decisă după depunerea unui nou set de documente la instanță. Fosta soție a lui Dragnea, Bombonica Prodan, este cea care a depus o parte din documente. Noi documente au fost depuse și de un alt inculpat din dosar. Judecătorii au precizat că trebuie să studieze documentele depuse, înainte de a stabili sentința.

DNA: 7 ani de închisoare

“DNA pentru mine vrea pe viaţă. Pentru mine şi alţi lideri politici. Am afirmat cu tărie nevinovăţia mea, am solicitat achitarea şi am mai spus că eu muncesc în folosul comunităţii de peste 20 de ani de zile”, spunea, pe 15 mai, Liviu Dragnea.

Procurorii DNA au altă variantă în ceea ce privește soarta lui Liviu Dragnea. Anchetatorii au cerut șapte ani și jumătate de închisoare.

Șeful PSD și fosta sa soție, Bombonica Prodana, sunt printre cei acuzați că ar fi menținut ilegal în funcție la Protecția Copilului Teleorman două angajate care, de fapt, ar fi lucrat la sediul PSD

Cine îi judecă dosarul

Completul care judeca dosarul lui Dragnea este format din trei judecatori: Stefan Pistol (presedinte), Geanina Arghir si Constantin Epure. Cazul este in faza de fond a procesului, iar decizia pe care o vor da magistratii poate fi contestata la Completul de 5 judecatori de la Inalta Curte. Procesul angajarilor fictive la DGASPC Teleorman este pe rolul Inaltei Curti din 15 iulie 2016 si a avut 15 termene de judecata. Inalta Curte a amanat de doua ori pronuntarea in acest caz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesaj
Nume

Verificare antispam *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.