Acasă » IT / Stiinta » WhatsApp pregătește o schimbare vitală pentru intimitatea ta
pmp

WhatsApp pregătește o schimbare vitală pentru intimitatea ta

WhatsApp pare să fie în ultima vreme tot mai des în mijlocul discuțiilor despre securitate. După anunțul lui Mark Zuckerbergcă va conecta Messenger, Instagram și WhatsApp, oamenii se tem că nivelul de securitate al aplicației va scădea drastic. De aceea pregătește și o schimbare.

 

Cel mai nou update al WhatsApp va veni cu o nouă funcție menită să îmbunătățească securitatea aplicației. WABetaInfo, site care monitorizează schimbările produse în aplicație, a anunțat că WhatsApp lucrează la introducerea autentificării cu amprentă, un strat suplimentar de protecție pentru a-i ține pe ceilalți la depărtare de conversațiile purtate pe platformă.

 

Aceasta funcționează când telefoanele sunt deblocate. Asta înseamnă că dacă cineva pune mâna pe telefonul pe care deja l-ai deblocat, nu va putea intra în aplicație fără ca tu să te autentifici din nou.

 

Funcția este momentan disponibilă doar pentru cei care testează versiunea beta a aplicației și nu este clar când va fi disponibilă pentru toți utilizatorii, însă nu ar trebui să fie o așteptare prea lungă.

 

Pe iOS, pentru a putea activa opțiunea de autentificare prin TouchID sau FaceID, vei avea nevoie de ultima versiune de iOS. Pentru că aceste opțiuni de deblocare sunt administrate de telefon, datele nu sunt niciodată trimise către WhatsApp (sau Facebook), deci metoda este una sigură. Pe scurt, funcția de pe platforma de mesagerie îți va întreba telefonul dacă ai acces la aplicație, iar cine permite sau blochează accesul este sistemul de operare în sine.

 

Pentru Android, autentificarea cu amprentă va fi disponibilă pe dispozitive cu Android 6.0 Marshmallow sau versiuni mai noi.

 

Sursa playtech.ro

About Redactia

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

Verificare antispam *

x

Vezi și

Danezii au inventat un super computer despre care spun că îți poate prezice data exactă a morții/ VIDEO

O echipă de cercetători din Danemarca a dezvoltat un algoritm de inteligență artificială numit life2vec care poate ...