Cum îi forțează Iordache mâna lui Iohannis

0
29 vizualizari

Florin Iordache a declarat, luni la un post TV, că o variantă în lucru pentru OUG, care va introduce termene de aplicare a deciziilor CCR de către preşedintele Klaus Iohannis, este o perioadă de 3-5 zile pentru revocarea miniştrilor şi 5-7 zile pentru numirea acestora.

 

 

Întrebat cine lucrează la ordonanaţa care are în vedere modificarea Legii 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor şi care urmează să fie adoptată, deputatul PSD a spus că este un grup de lucru care include parlamentari şi oameni din Guvern.

 

„Există un lucru mai larg de lucru, colegi din Parlament dar şi din Guvern, astfel încât să venim cu actul normativ respectiv, cu această ordonanţă de modificare a Legii 90. Bătaia de joc din partea preşedintelui trebuie să înceteze. Oamenii aceştia şi colegii mei, domnul Teodorovici care este ministru peste două ministere, şi Rovana Plumb la fel, poate mai au şi altceva de făcut. România are multe lucruri de făcut. Avem un preşedinte care, în loc să construiască şi să fie un preşedinte mediator, este un preşedinte care blochează. Cred că se bucură atunci când există sincope şi, în loc să ajute Guvernul îl blochează în continuare”, a conchis social-democratul.

 

Pe 21 ianuarie, şeful Executivului i-a trimis o nouă scrisoare lui Klaus Iohannis în care îi cere să-i numească la Dezvoltare şi Transporturi pe Olguţa Vasilescu şi Mircea Drăghici, afirmând că ea beneficiază de dreptul exclusiv de apreciere şi de alegere a persoanelor propuse a face parte din guvern.

 

Anterior scrisorii lui Dăncilă, şeful statului îi transmisese, tot într-o scrisoare, că i-a refuzat pe cei doi miniştri, precizând că documentaţia care însoţeşte propunerile de numire a Olguţei Vasilescu şi Mircea Drăghici la Dezvoltare şi Transporturi este incompletă.

 

Sursa www.realitatea.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesaj
Nume

Verificare antispam *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.