Un lider PNL, care a publicat documente despre plata unor baluri PSD din bani publici, a fost chemat la Poliţie

0
62 vizualizari

 

Preşedintele PNL Lugoj, Claudiu Buciu, care a publicat copiile mai multor contracte care arată că evenimente ale PSD Lugoj au fost finanţate din bani publici, a fost audiat la Poliţie în urma unei plângeri a directorului Casei de Cultură a Municipiului Lugoj.

Acesta a depus la Poliţie o reclamaţie prin care acuza sustragerea unor documente din insituţie, scrie Adevărul.

Contractele, unul de 4.500 de lei şi altul de 2.500 de lei, au fost încheiate între Casa de Cultură a Municipiului Lugoj şi Petrică Moise, respectiv o societate comercială. În contract nu sunt prevăzute evenimentele la care trebuie prestate serviciile artistice, ci doar data la care are loc evenimentul.

 

Potrivit lui Buciu, serviciile artistice achitate de Casa de Cultură, al cărui director era la vremea respectivă Ilie Constantin, au fost prestate la baluri organizate de PSD Lugoj, organizaţie condusă de primarul oraşului, Francisc Boldea, în subordinea căruia este şi Casa de Cultură a Municipiului.

Actualul director al Casei de Cultură, Tudor Trăilă, jurist al instituţiei la data efectuării plăţilor, recunoaşte că instituţia a plătit prestarea unor servicii artistice susţinute la balul PSD şi spune că nu este nicio problemă legală: „A fost un bal sub formă caritabilă. Noi nu ne-am asociat cu niciun partid”, susţine Trăilă.

Reprezentanţii Poliţiei Timiş au declarat că nimeni nu a fost pus sub acuzare în acest dosar, cercetările pentru sustragere şi distrugere de documente, fiind făcute in rem.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesaj
Nume

Verificare antispam *