Acasă » REGIONAL » Moldova » Popândăul european, specie pe cale de dispariție, a ajuns pe masa Tribunalului Iași. Vinovată: o balastieră don MOȚCA
pmp

Popândăul european, specie pe cale de dispariție, a ajuns pe masa Tribunalului Iași. Vinovată: o balastieră don MOȚCA

Un drum a fost croit „pe șest” printr-o arie protejată, unind o balastieră de drumul național. Deși se știe cine l-a făcut și cine beneficiază de pe urma lui, nu a putut fi găsit niciun responsabil. Procesele-verbale întocmite de Garda de Mediu au fost anulate în instanță din cauza unor vicii de formă.

De pe urma incidentului va avea de suferit populația locală de popândău european, specie vulnerabilă, aflată pe lista roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii.

Comisarii Gărzii de Mediu au efectuat pe 14 iunie anul trecut un control pe raza comunei Moțca, pentru verificarea stării de salubritate a cursurilor de apă. Cu acea ocazie, în satul Boureni, pe malul stâng al râului Moldova, a fost descoperit un drum lung de 350 de metri și lat de 8 metri, care făcea legătura între DN 2 și albia minoră a cursului de apă. Noua cale de acces abia fusese amenajată, în aceeași zi. De altfel, buldoexcavactorul folosit se afla încă la fața locului, așteptând trailerul pentru a fi ridicat. Drumul era executat integral pe teritoriul unei arii naturale protejate Natura 2000.

Nicio autoritate nu știa nimic de autorizație

Din primele verificări a rezultat că nimeni nu părea să știe nimic despre noul drum. Primăria Moțca nu eliberase nicio autorizație. Agenția pentru Protecția Mediului nu avea nicio informație. Administrația Bazinală a Apelor Siret nu știa nici atât. Nu îi fusese solicitat niciun acord și nu emisese niciun act ori măcar un punct de vedere referitor la contruirea drumului respectiv. Nici măcar beneficiarul drumului nu era prea clar. Calea de acces se afla în zona de activitate a două balastiere. Terenurile exploatate de acestea erau despărțite de un gard, întrerupt exact pe lățimea drumului. Luați la întrebări, reprezentanții celor două balastiere au spus că nu știau despre ce e vorba, ambii afirmând că nu executaseră sau dispuseseră vreunui terț efectuarea lucrărilor de amenajare.

În aceeași zi, la sediul Gărzii de Mediu Iași a fost înregistrată o sesizare privind tocmai drumul respectiv, ca beneficiar fiind indicată SC TLM-RG Power SRL. Inspectorii aflați la fața locului nu aveau cunoștință de sesizare, aflând de ea abia după întoarcerea la Iași. Ca urmare, un nou control a fosta efectuat pe 20 iunie, de această dată cu reprezentanții tuturor instituțiilor cu atribuții în gestionarea zonei, inclusiv Garda Forestieră Suceava. Constatările făcute cu ocazia noului control a avut ca urmare trei amenzi. Una, în valoare de 2.000 de lei, a fost aplicată de primăria comunei firmei căreia îi aparținea buldozerul. Alte două, de 50.000 lei, respectiv 30.000 lei, au fost aplicat de Garda de Mediu firmei SC TLM-RG Power SRL, beneficiara lucrării. Cele două amenzi au fost contestate în instanță, în fața Judecătoriei Pașcani.

Amendă de 50.000 lei

Într-o primă acțiune, firma a cerut anularea amenzii de 50.000 lei, aplicată pentru faptul că, în decurs de o lună de la efectuarea controlului, nu desființase drumul, aducând zona la starea inițială. În cea de-a doua, anularea amenzii de 30.000 de lei. Aceasta fusese aplicată de inspectori pentru lipsa acordului de mediu necesar lucrărilor. Pe procesul-verbal era înscris însă alt paragraf din ordonanța de urgență privind protecția mediului, care se referea la obligația persoanelor juridice de solicitare a acordului de import/export privind organismele modificate genetic.

Principalul argument al reprezentanților firmei a fost însă o altă eroare comisă de inspectorii Gărzii de Mediu. Aceștia amendaseră firma, dar măsurile dispuse de organele de control vizau o persoană fizică. Nici măcar nu era vorba de administratoarea firmei, ci de un angajat al societății, care o reprezentase la semnarea contractelor de închiriere pentru perimetrele de exploatare din albia râului Moldova. „În raport cu norma de incriminare menţionată, contravenient şi subiect activ al faptei contravenţionale imputate este numai persoana care a desfăşurat activităţile specifice, care a fost subiectul unor măsuri dispuse de către organele de control și care a fost vizată de prevederile din OUG la care face referire textul incriminator. Or, în speţă, a fost sancţionată ca contravenient persoana juridică şi nu persoana fizică”, au argumentat reprezentanții firmei. Nu era vorba de o simplă diferență de formulare. În cazul firmelor, amenzile prevăzute de reglementarea legală sunt de două-trei ori mai mari decât cele aplicate persoanelor fizice.

Garda de Mediu a contestat sentința

Argumentul a fost acceptat de magistrați. Aceștia au remarcat, în plus, că dacă firma putea fi considerată ca beneficiară a noului drum, nu exista nicio dovadă că ea ar fi dispus construirea lui. La dosar exista doar un contract de închiriere a buldoexcavatorului, nu și vreun contract care să vizeze efectuarea lucrărilor. Ca urmare, cele două amenzi au fost anulate. Sentința Judecătoriei Pașcani a fost contestată de Garda de Mediu. Procesele urmează să se reia în fața Tribunalului.

Sursa: Ziaruldeiasi.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

x

Vezi și

Mesajul deputatului și președintelui PSD Iași, Bogdan Cojocaru de Sfintele sărbători de Paște