„Sieranevada“ moldovenesc în satul Sticlăria: bătaie la praznic cu cumnata

0
101 vizualizari

După ce s-au cinstit în amintirea mortului, între două rude ce au participat la evenimentul funest s-a iscat un conflict din cauza unei vaci. Un bărbat s-a ales cu capul spart, iar cumnata sa, care nu recunoaşte fapta nici în ruptul capului, cu o condamnare penală.

 

Un eveniment aparent banal i-a pus în încurcătură pe judecătorii de la Hârlău care au soluţionat, zilele trecute, un dosar de agresiune în care acuzată a fost o femeie de 68 de ani. Lenuţa Lungu, din satul Zagavia, judeţul Iaşi, a fost condamnată la 6 luni de închisoare cu suspendare după ce a fost găsită vinovată pentru infracţiunea de lovire şi alte violenţe. Pedeapsa primită de femeie, care nu este definitivă, a fost pronunţată de judecători în condiţiile în care aceasta nu a recunoscut fapta.

 

De altfel, justiţia din Hârlău a avut nevoie de cinci ani pentru a pune cap la cap povestea ce a avut loc, în 2013, la praznicul susţinut în amintirea unui bărbat din satul vecin Sticlăria. A fost mai complicat deoarece toţi martorii au avut versiuni diferite asupra poveştii. Unii au precizat că agresorul ar fi fost, de fapt, agresat, alţii că victima ar fi fost lovită în cap cu un scaun, alţii cu o găleată, alţii că nu au văzut nimic etc. În final, judecătorii au concluzionat că Lenuţa Lungu este cea vinovată şi au condamnat-o.

 

Cine pe cine a bătut?

În motivare se menţionează că întreaga tărăşenie s-a petrecut pe 26 octombrie 2013, când victima, Ioan Lungu, a mers cu un nepot la domiciliul mamei, unde a avut loc un praznic în amintirea tatălui. La eveniment au participat mai multe rude şi cunoştinţe, printre care şi Lenuţa Lungu. „La un moment dat, inculpata Lungu Lenuţa a ieşit din bucătărie şi a mers la persoana vătămată, între aceştia iscându-se o discuţie contradictorie, din cauza nemulţumirilor acestora privitoare la achiziţionarea împreună a unei vaci. Pe fondul discuţiilor contradictorii, inculpata a lovit persoana vătămată Lungu Ioan cu palma în zona capului (a cefei), acestuia căzându-i telefonul mobil pe care îl avea în buzunarul de la piept al cămăşii cu care era îmbrăcat, iar în momentul în care s-a aplecat pentru a-şi ridica telefonul căzut, inculpata i-a aplicat o lovitură cu o găleată, în zona capului; urmare a acestei lovituri, persoana vătămată a căzut la sol, sângerând în zona capului“, au precizat judecătorii. După scena violentă, victima s-a spălat de sânge şi a plecat spre propria casă.

După mai bine de o săptămână, bărbatul a mers la Institutul de Medicină Legală, unde a obţinut un certificat medico-legal, cu care a făcut plângere împotriva cumnatei sale. La audieri, femeia a venit cu propria versiune asupra a ceea ce s-a întâmplat în acea zi din 2013. „Inculpata a declarat că, în urmă cu 3-4 ani, la un praznic ce a avut loc la locuinţa soacrei sale, persoana vătămată, care este fratele soţului său, fiind în stare de ebrietate, s-a îndreptat spre ea, a înjurat-o şi a făcut-o târfă, iar în momentul în care l-a întrebat de ce are acest comportament, acesta a lovit-o cu pumnul în cap, moment în care ea a căzut la pământ, iar persoana vătămată a continuat să o lovească cu picioarele peste cap şi peste picioare, până în momentul în care acesta a fost tras de către mama lui“, se arată în motivare. Cât despre loviturile suferite de Ioan Lungu, cumnata sa a precizat că e posibil ca acesta să fi căzut de pe bicicletă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Mesaj
Nume

Verificare antispam *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.