Proiectele de hotărâre inițiate de primarul comunei Mircești, Leon Bălteanu a stârnit din nou scandal printre aleșii din opoziție. Cel mai vocal dintre aceștia a fost consilierul local PNL, Petre Antăluț, fost primar al comunei. Pe lângă discuțiile contradictorii au fost aduse și jigniri, existând vizibil un război între fosta și actuala conducere administrativă.
Pe ordinea de zi a ședinței au existat 5 proiecte de hotărâre, însă scandalul politic a început dinaintea ședinței, la dezbaterea proiectelor pe Comisii de specialitate. Proiectul care a aprins spiritele în ședință a fost cel cu privire la aprobarea Strategiei de Dezvoltare Locală pe perioada 2021-2027. În ședința trecută de Consiliu, primarul Leon Bălteanu a cerut tuturor aleșilor locali să studieze Strategia deoarece sunt unele modificări de făcut, eventuale greșeli, și să vină cu propuneri în viitoarea ședință, când va fi supus spre aprobare. În ședința ordinară de ieri, 17 iunie a.c., consilierul local Petre Antăluț a criticat proiectul inițiat de primar pe motiv că sunt greșeli.
Inadvertențele scoase în evidență de acesta au fost acceptate pentru modificarea proiectului iar actualul primar a explicat faptul că tocmai acest lucru a fost cerut în ședința trecută și că pe parcurs au mai fost modificate date din strategie, altele fiind identificate chiar de el. Seria de critici la adresa actualei conduceri a început să curgă iar primarul Bălteanu a atras atenția fostului primar Antăluț asupra faptului că la fiecare ședință nu face decât circ și provoacă scandal.
De partea cealaltă, Petre Antăluț i-a reproșat primarului că nu a făcut nimic de când a preluat funcția. Petre Antăluț l-a criticat și pe fostul său coleg, secretarul general al Primăriei Mircești, Florean Alois. Acesta din urmă l-a îndemnat pe Antăluț să-și vadă de atribuțiile sale de consilier local.
„Credeți că actualul primar (Leon Bălteanu – n.r.) face ce ați făcut dvs? Nu mă faceți să spun mai multe”, a fost replica secretarului Florean Alois. Scandalul dintre Petre Antăluț și cei de la conducerea primăriei a continuat pe toată durata ședinței, aducându-se și jigniri la persoană. Aproape la toate proiectele inițiate de primarul Leon Bălteanu, consilierii PNL au votat împotrivă or dacă nu s-au abținut. Liberalii nu au fost de acord nici cu o propunere venită de la frații noștri de peste Prut cu privire la înfrățirea comunei Mircești cu comuna Zagarancea, Raionul Ungheni din Republica Moldova. Neoficial, aceste acorduri de înfrățire nu fac decât să sprijine pe viitor un proiect de țară privind alipirea Republicii Moldova de România. Mai mult, se pot exercita și activități culturale între localități, schimburi de experianeță și ajuă comuna Mircești la creșterea punctajelor pe proiecte cu finanțare externă. Cei de la PNL au considerat că această înfrățire nu este importantă pentru comuna Mircești.
Un alt proiect important ce a fost criticat este cel cu privire la aprobarea construirii și dotării stației de pompare a apelor epurate în comuna Mircești. Primarul Leon Bălteanu a precizat faptul că sunt două oferte din partea a două societăți, dar că una este cu mult mai mică față de cealaltă. Alte oferte găsite au oferit prețuri mai mari.
„Știm cu toții că bugetul comunei este unul de austeritate. Nu avem bani pentru toate problemele cu care ne confruntăm. Prețul oferit de firma constructoare mi s-a părut prea mare. Am căutat și am cerut alte oferte și am găsit o firmă care a oferit un preț mai mic pentru finalizarea stației și au fost de acord să le plătim și în tranșe. Îmi doresc să punem odată în funcțiune stația mai ales că în curând expiră și garanția de execuție a lucrării”, a spus Leon Bălteanu.
Și la acest proiect consilierul local Petre Antăluț s-a împotrivit. Acesta l-a îndemnat pe actualul primar să facă unele modificări de prețuri în proiect și eventual să caute alte firme care pot oferi un preț mai bun. După alte discuții în contradictoriu, primarul Leon Bălteanu a retras proiectul de pe ordinea de zi urmând să fie repus spre dezbatere într-o viitoare ședință.
Iată video ședința de Consiliu Local:
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
