O tânără de 23 de ani este cercetată penal după ce a fost prinsă circulând prin municipiul Iași cu un autoturism care avea autorizația de circulație provizorie expirată. Polițiștii de la Biroul Rutier au oprit mașina pentru control pe 16 mai, iar în urma verificărilor efectuate au constatat neregula.
Ads
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. „La data de 16 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Iași – Biroul Rutier, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu în municipiul Iași, au oprit pentru control un autoturism.
A fost identificată persoana care conducea autovehiculul, fiind vorba de o tânără, de 23 de ani, iar în urma verificărilor efectuate, a rezultat faptul că autoturismul avea autorizația de circulație provizorie expirată.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.”, transmit polițiștii IPJ Iași.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

