Acasă » EVENIMENT » Accident » UPDATE / Accident grav la Răchiteni. O persoană încarcerată după impactul dintre un autoturism și un TIR
pmp

UPDATE / Accident grav la Răchiteni. O persoană încarcerată după impactul dintre un autoturism și un TIR

Un grav accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp în comuna Răchiteni, județul Iași, pe DN2 – E85, în zona podului de la Scheia, spre municipiul Roman.

Ads

Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate un autoturism și un autocamion de mare tonaj (TIR). În urma impactului violent, o persoană aflată în autoturism a rămas încarcerată, existând suspiciunea că aceasta ar fi decedată.

La locul evenimentului au fost mobilizate de urgență echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu Frumos, care intervin cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, o autospecială de descarcerare și un echipaj de prim ajutor calificat (EPA). La intervenție participă 9 subofițeri și un ofițer.

Salvatorii desfășoară operațiuni pentru extragerea victimei dintre fiarele contorsionate ale autoturismului și pentru asigurarea măsurilor de prevenire a incendiilor.

Traficul în zonă se desfășoară cu dificultate, iar autoritățile recomandă șoferilor să circule cu prudență și să respecte indicațiile forțelor de ordine.

Misiunea este în dinamică. Vom reveni cu informații oficiale privind starea victimei și cauzele producerii accidentului imediat ce acestea vor fi comunicate de autorități.

UPDATE FOTO:

UPDATE2:

Comunicat IPJ Iași: „La data de 22 iunie a.c., poliția a fost sesizată, prin apel 112, cu privire la faptul că pe DE583, în localitatea Alexandru Ioan Cuza, a avut loc un accident rutier.

Din verificări, a rezultat faptul că un bărbat, de 63 de ani, din județul Mureș, în timp ce conducea autoturismul din direcția Roman către Târgu Frumos, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, moment în care ar fi intrat în coliziune cu o autoutilitară, care tracta o semiremorcă, condusă de un bărbat, de 55 de ani.

În urma impactului, a rezultat decesul șoferului de 63 de ani.

Celălalt șofer a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”.

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Razie de noapte în zona Pașcani și Ruginoasa: amenzi de 6.400 lei

Razie de noapte în zona Pașcani și Ruginoasa. Amenzi de 6.400 de lei după controalele ...