Acasă » EVENIMENT » Câtă țuică poți face legal acasă. Limita pentru consum propriu și când riști amenzi
pmp

Câtă țuică poți face legal acasă. Limita pentru consum propriu și când riști amenzi

În momentul în care băutura ajunge să fie comercializată, apar obligații fiscale suplimentare, faptul că țuica a fost obținută în gospodărie nu scutește producătorul de respectarea legislației aplicabile vânzării.

Ads
Legislația fiscală din România permite producerea țuicii în gospodărie pentru consum propriu, însă doar cu limită. Deși regimul produselor accizabile prevede amenzi de până la 100.000 de lei pentru anumite încălcări, sancțiunea nu se aplică automat tuturor celor care fac țuică acasă. Situația se schimbă atunci când băutura este destinată vânzării, nu doar consumului în familie. 

Obicei de sezon, cu reguli fiscale

Toamna, în multe gospodării, fructele adunate din curte, prune, mere sau pere, ajung în cazanele de țuică și rachiu. Tradiția trece adesea de la o generație la alta, fiind parte din obiceiurile locale, dar înainte de a pune cazanul la foc este bine de știut că această activitate nu scapă de reglementările fiscale în vigoare, scrie newsweek.ro.

Limita legală

Potrivit Codului fiscal, gospodăriile individuale beneficiază de un regim distinct atunci când produc alcool exclusiv pentru consum propriu. Legea fixează un plafon anual de 50 de litri, dar cifra se calculează în echivalent de alcool pur, la o concentrație de 100%, nu ca o cantitate simplă de țuică.

Cantitatea de băutură pe care o poate obține practic o gospodărie depinde așadar de tăria alcoolică a produsului: la o concentrație de 40%, plafonul de 50 de litri de alcool pur echivalează, teoretic, cu circa 125 de litri de țuică.

Amenda, 100.000 de lei

Afirmația conform căreia oricine distilează țuică acasă riscă automat o amendă de 100.000 de lei este exagerată. Este adevărat că regimul produselor accizabile prevede sancțiuni de până la această valoare, însă ele nu se aplică în mod automat tuturor celor care produc băuturi alcoolice în gospodărie.

„Sancțiunea depinde de fapta constatată și de circumstanțele în care a fost produs sau deținut alcoolul”, potrivit reglementărilor fiscale în vigoare. Legea permite, totodată, ca autoritățile să dispună și măsuri complementare, printre care confiscarea produselor sau a altor bunuri.

Consum propriu vs comercializare

Un aspect esențial în stabilirea regimului aplicabil este scopul pentru care este produsă țuica. Regulile valabile pentru consumul propriu nu pot fi extinse și asupra producției destinate vânzării.

În momentul în care băutura ajunge să fie comercializată, apar obligații fiscale suplimentare, iar faptul că țuica a fost obținută în gospodărie nu scutește producătorul de respectarea legislației aplicabile vânzării.

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

VIDEO / Conferință de presă Primăria Pașcani

VIDEO / Conferință de presă Primăria Pașcani, urmăriți în video-ul de mai jos: Ads VIDEO: