Acasă » POLITIC » Grindeanu: PSD a luat decizia de a fi parte a soluţiei pentru ieşirea din acest blocaj naţional, deoarece priorităţile solicitate se regăsesc în programul de guvernare / Evaluare a performanţelor Guvernului după primele 6 luni / Lista miniştrilor PSD
pmp

Grindeanu: PSD a luat decizia de a fi parte a soluţiei pentru ieşirea din acest blocaj naţional, deoarece priorităţile solicitate se regăsesc în programul de guvernare / Evaluare a performanţelor Guvernului după primele 6 luni / Lista miniştrilor PSD

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat miercuri că PSD a luat decizia de a fi parte a soluţiei pentru ieşirea din acest blocaj, deoarece priorităţile solicitate de Partidul Social Democrat se regăsesc în programul de guvernare al viitorului cabinet Niculescu. El a mai anunţat că PSD va face o evaluare a performanţelor Guvernului Niculescu după primele şase luni de guvernare.

Ads

”Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluţiei pentru ieşirea din acest blocaj naţional. Consiliul Politic Naţional a dat undă verde intrării PSD la guvernare deoarece priorităţile solicitate de Partidul Social-Democrat se regăsesc în programul de guvernare al viitorului cabinet Niculescu”, a anunţat preşedintele PSD, după şedinţa Consiliului Naţional al partidului.

Grindeanu a anunţat priorităţile:

1. Prezentarea în Parlament a situaţiei reale a deficitului bugetar şi a tuturor datoriilor amânate înainte de prezentarea publică a bugetului pe 2027, cu termen până la  1 noiembrie 2026.

2. Semnarea unui memorandum împreună cu mediul de afaceri şi sindicatele care să ofere o predictibilitate fiscală pentru 2027. Mai clar spus: că NU vor creşte taxele anul viitor.

3. Structurarea şi aprobarea rectificării bugetare care să acopere necesarul de finanţare pentru spitale, servicii critice, funcţionarea statului-  până la 1 noiembrie 2026

4. Inventarierea stadiului proiectelor finanţate din fonduri europene, PNRR sau de la bugetul de stat care trec pe fonduri naţionale.

5. Operaţionalizarea accelerată a tuturor măsurilor din Planul de relansare economică – până la mijlocul lunii viitoare (15 noiembrie)

6. Elaborarea bugetului de stat pentru 2027, cu încadrarea în ţintele de deficit şi menţinerea unui nivel ridicat al investiţiilor – până la 1 decembrie 2026

7. Prezentarea măsurilor pentru asigurarea energiei şi încălzirii pe timpul iernii

8. Indexarea pensiilor (inclusiv militare) şi a pensiei minime.

9. Eliminarea CASS pentru mame, veterani şi persoane cu dizabilităţi

10. Demararea reformei administrative – comasarea voluntară a localităţilor cu până la 1500 de locuitori şi comasarea serviciilor publice pentru reducerea cheltuielilor.

Grindeanu a anunţat că PSD va face o evaluare a performanţelor Guvernului Niculescu după primele şase luni de guvernare.

Preşedintele PSD a prezentat propunerile PSD pentru Cabinetul condus de Luca Niculescu.

1.Viceprim-ministru şi Ministru al Afacerilor Interne- Marian Neacşu

2. Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale– Florin Barbu

3.Ministrul Sănătăţii- Alexandru Rogobete

4.Ministrul Muncii- Florin Manole

5.Ministrul Economiei-  Daniel Zamfir

6.Ministrul Justiţiei- Radu Marinescu

7.Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei- Alexandru Stoica

8.Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii- Ştefan Ovidiu Popa

9.Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor- Natalia Intotero

10. Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene – Mihai Ghigiu

11.Ministrul Apărării Naţionale- Ştefan Radu Oprea

Sursa: News.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Pompierii ieșeni, 247 de misiuni în 24 de ore. Intervenții la Pașcani și în județ

Pompierii ieșeni au desfășurat 247 de misiuni și acțiuni operative și preventive în ultimele 24 ...