Un bărbat din Stolniceni Prăjescu s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de polițiști conducând un tractor agricol, deși avea permisul de conducere anulat și consumase alcool.
Ads
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Iași, incidentul a avut loc pe 11 martie, în comuna mai sus menționată.
Polițiștii din cadrul Postul de Poliție Stolniceni-Prăjescu, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control un tractor agricol care circula pe raza localității.
La volan a fost identificat un bărbat în vârstă de 39 de ani. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat că acesta avea permisul de conducere anulat. Mai mult decât atât, oamenii legii au observat că bărbatul emana halenă alcoolică, motiv pentru care a fost testat cu aparatul alcooltest. Rezultatul a indicat o valoare de 1,29 mg/l alcool pur în aerul expirat, o concentrație foarte ridicată.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei exacte.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani

