C.P. Momente din derularea proiectului Erasmus +, Little scientists building and design Europe, de la Școala Gimnazială Lunca, Pașcani
Doi profesori și doi elevi de la școala noastră au participat la întâlnirea internațională organizată în Suedia, Goteborg, Johannebergsskolan – școala noastră parteneră. Alături de copiii din România au fost prezenți înca 4 elevi din Olanda, 4 din Germania, 4 din Italia, 2 din Lituania și 2 din Grecia. Echipa de profesori participanți a fost constituită din 3 profesori din Olanda, 3 din Germania, 3 din Grecia, 3 din Irlanda, 2 din Italia, 2 din Lituania și cei 2 profesori din România.
Activitățile derulate au avut un impact deosebit atât asupra elevilor cât și asupra profesorilor. Partenerii din Suedia sunt o școală de tip Montessori, iar activitățile care s-au derulat au fost preponderent practice – două ateliere tehnice la Muzeul Natural Universeum și unul susținut de elevii mai mari ai școlii. La atelierele de la Universeum copiii au construit mașini, apoi au demonstrat cum funcționează acestea și au participat la o serie de experimente inedite de chimie. Un deosebit impact au avut micro ecosistemele existente și sălile de știință în care vizitatorii experimentează direct și evident, învață. La atelierul susținut de elevii mai mari, am văzut preocupările acestora în materie de tehnică – utilizarea forței magnetice, realizarea și utilizarea roboților în școală. În program a fost și o activitate interactivă la Muzeul de Istorie, unde copiii au aflat lucruri interesante despre nașterea/istoria Goteborgului. Restul timpului, s-a derulat zi de zi la școală, profesorii și elevii participând la toate lecțiile din orarul zilnic al elevilor. Copiii noștri au învățat împreună cu suedezii, au servit masa de prânz în școala lor, au fost în permanență împreună.
Profesorii au participat la mai multe ateliere de lucru cu o diversitate de abordări – metoda STEAM, repereeducaționale la Chalmers University, utilizarea resurselor oferite de site-ul Scientix în activitatea didactică, workshop Clean Room, o prezentare legată de modul cum sunt stimulați elevii suedezi să învețe făcând lucruri.
În programul reuniunii din Suedia a fost stabilit logo-ului proiectului. Pentru aceasta a fost organizat un concurs între țările partenere, iar logo-ul câștigator a fost cel realizat de eleva Vîrlan Iulia-Maria de la Școala Gimnazială Lunca, România. Acest lucru ne face să ne simțim foarte mândri.
Ineditul acestei întâlniri a fost faptulcă elevii au fost găzduiți în familii suedeze și împreună cu copiii acestora au mers la școală, au participat la activitățile lor din afara școlii – înot, sport, învățarea unui instrument etc., au experimentat viața lor de zi cu zi… A fost o perioadă de neuitat pentru toți.
Erasmus +, schimbă vieți și deschide minți și în școala noastră.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani














