STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Iasi » S-a intoxicat cu ciuperci cumpărate
pmp

S-a intoxicat cu ciuperci cumpărate

Numărul persoanelor care ajung la spital în urma consumului de ciuperci rămâne mare, medicii de la Spitalul „Dr. C.I. Parhon“ tratând în ultima perioadă trei astfel de cazuri.

 

Pacienţii cu vârste cuprinse între 40 şi 60 de ani se aflau în evidenţa spitalului cu boli autoimune sau cronice de rinichi, starea lor de sănătate fiind agravată de consumul ciupercilor. Doi dintre aceştia au consumat ciupercile pe care le-au preparat după ce le-au cules din pădure, iar unul le-a povestit medicilor că a cumpărat de la un vânzător ambulant de pe stradă.

 

„În contextul în care au mâncat ciuperci pacienţii au făcut o intoleranţă digestivă destul de severă cu greaţă, vărsături, diaree, care a dus şi la insuficienţă renală. Din această cauză este important de ştiut că, pe lângă acest risc de intoxicaţie, există riscul de insuficienţă renală prin deshidratare în mod deosebit la pacienţii care au deja boală de rinichi“, a precizat dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale. Gravitatea intoxicaţiei depinde de specia şi cantitatea de ciuperci consumată, dar şi de momentul apariţiei simptomatologiei – cu cât simptomele apar mai rapid după ingestie, cu atât intoxicaţia este mai gravă. Având în vedere o posibilă evoluţie gravă, uneori letală a bolii, intoxicaţia cu ciuperci trebuie considerată o urgenţă medicală majoră, fiind obligatorie apelarea numărului de urgenţă 112 şi prezentarea imediată într-un serviciu medical de urgenţă.

 

Sursa www.ziaruldeiasi.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...