Iubitorii de teatru sunt invitați să urmărească două spectacole extraordinare, care vor fi puse în scenă, la sfârșitul săptămânii, la Casa Municipală de Cultură ”Mihail Sadoveanu”.
”Sâmbătă, 13 octombrie se anunță o zi frumoasă și administrația locală vă invită să participați la spectacolele oferite de Ateneul din Iași. Acestea au loc în sala de spectacole de la Casa de Cultură „Mihail Sadoveanu” din Pașcani”, au declarat reprezentanții administrației locale.
Intrarea este liberă și nu trebuie să ratați cele două reprezentații. Este vorba despre piesa „Aventuri cu Dl Goe”, în regia lui Iulian Ioan Sandu, care va fi pusă în scenă începând cu orele 14:00 și „Atenție, aterizăm!” regizată de Daniel Onoae care va putea fi urmărită începând cu orele 18:00.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
