La 72 de ani, Angela Similea a luat o decizie radicală, care le va pica tare greu admiratorilor săi: renunță la muzică și se retrage din viața publică.
Apariție tot mai rară, în ultima vreme, de când își petrece timpul mai mult în America – la fiul ei și la nepoți – decât în România, Angela Similea a hotărât că a venit vremea să se retragă din showbiz, cu tot ce implică aceasta, din punctul ei de vedere: scena muzicală și evenimentele mondene. N-a declarat asta public, însă i-a spus bunului ei prieten și fost partener de scenă Ovidiu Komornyik. Iar el ne-a împărtășit trista veste, ieri.
Angela a știut tot timpul când să spună stop. Iar acum a decis să facă asta. Ea nu mai vrea să cânte. Și nici să facă parte din viața publică’, a mărturisit pentru Libertatea Ovidiu Komornyic.
El a ținut însă să precizeze un lucru: doamna muzicii ușoare românești nu se rupe total de țara natală: Angela nu se poate desprinde de țara sa și de publicul care i-a oferit atâtea bucurii. Se întoarce aici de fiecare dată cu plăcere, bucuroasă de revederea prietenilor. După un timp petrecut în altă parte, i se face dor de tot’.
Vrea să călătorească
Decizia luată de Angela Similea nu are legătură doar cu faptul că în ultimii ani ea a stat mai mult în America. Komornyic a mai dezvăluit că îndrăgita cântăreață vrea să recupereze acum timpul pe care nu l-a avut la dispoziție și să viziteze cât mai multe țări, să vadă cât mai mult din lumea largă: Vrea să călătorească’, a explicat, scurt, cântărețul.
Sursa www.libertatea.ro
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
