STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Moldova » Primul vot pentru realizarea unui bazin de înot la Pașcani. Pintilie are nemulțumiri
pmp

Primul vot pentru realizarea unui bazin de înot la Pașcani. Pintilie are nemulțumiri

 

Consilierii locali au acordat astăzi vot pozitiv pentru primul pas în vederea implementării proiectului „Bazin de înot didactic la Clubul Sportiv Municipal Pașcani”. Practic, astăzi a fost necesar să se aprobe dezmembrarea terenului urmând să se treacă la etapa următoare, conform legii.

Proiectul inițiat de primarul Dumitru Pantazi a fost lăudat de liberali însă, consilierul local Marius Pintilie, candidat PNL la Primăria Pașcani, a avut nemulțumiri. Acesta a luat cuvântul și a venit cu propunerea ca locația bazei respective să fie mutată la ștrandul municipal din apropiere. Gică Zanet, administratorul public din Primărie a completat faptul că s-a luat în considerare această variantă dar specialiștii pe proiect spun că spațiul este prea mic. Pe lângă acest aspect mai sunt și alte inadvertențe. „S-a luat în considerare și această posibilitate dar specialiștii au spus că nu se poate, spațiul este prea mic. Pe lângă faptul că spațiul este mic mai sunt și altele …”, a precizat Gică Zanet fiind întrerupt de consilieri.

În ciuda răspunsurilor, Pintilie nu a dorit să țină cont de părerile experților pe proiect. “Locația aleasă nu este cea mai bună. Sunt de părere că bazinul trebuie făcut pe actualul ștrand (ștrandul municipal – n.r.). Nu contează ce spuneți, noi ne spunem punctul de vedere”, a replicat Marius Pintilie.

 

De precizat faptul că proiectul se va întinde pe o suprafață de 3.000 mp situata în incinta Bazei Sportive a CSM Pașcani. Votul a fost în unanimitate. Proiectul a fost depus la Compania Națională de Investiții, în urma vizitei efectuate zilele trecute la București.

Proiectul conține:

– bazin inot;  vestiare schimb; Conexe – circulații, grupuri sanitare.
– Clădirea bazinului este configurată astfel:
PARTER (Grupuri sanitare, Vestiare, Zona dușuri, Centrală tratare aer, Spațiu depozitare, Bazin de compensare, Stație filtrare apă, Centrală termică, Stație de tratare și pompare apă etc;
ETAJ (Plajă, zonă încălzire, Depozitare material didactic, Prim ajutor, Grup sanitar, Oficiu, Spațiu public, Zona pediluviu, Bazin.
– Cuva va avea dimensiunile de 25 x 12,5m cu o adâncime variabilă de la 1,20 m la 1,80 m, cota de 1,80 m fiind situată în zona de block starturi.
– Bazinul va fi dotat cu sistem de preaplin și asigurare a luciului de apă.

 

 

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...