Reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Nord-Est au efectuat în cursul zilei de astăzi o vizită de lucru în municipiul Pașcani. Alături de reprezentanți din Primărie, aceștia au mers la Grădinița cu Program Prelungit nr. 2 și a Creșei.
Este a doua etapă în cadrul programului de finanțare cu fonduri europene pentru implementarea proiectului. În cazul în care nu vor exista probleme, următoarea etapă este cea de semnare a contractului de finanțare.
„Încă un pas pentru un proiect cu o valoare estimativă de 5.7 milioane de lei pentru atragerea fondurilor europene prin Axa prioritară 10 „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritate de investiții”, la Agentia de Dezvoltare Regională Nord Est Piatra-Neamt.
Acest proiect va schimba complet cele doua instituții de învățământ preșcolar. Astfel, se are în vedere eficientizarea energetica, reabilitarea sistemului termic si electric, montarea unor centrale proprii, amenajarea unei sali de sport la gradinita, ateliere de lucru si terapie la cresa, sali de mese, spatii de joaca si dotari moderne. Toate dotarile vor avea componente si pentru copiii cu nevoi speciale, deoarece in Municipiul Pascani nu exista nici o institutie de acest tip pentru cei mici.
Astăzi, o echipă de la București s-a deplasat în Pașcani pentru a evalua, conform grilelor de punctaj, cele două instituții! Investim în educație! Vrem ce este mai bun pentru cetățenii Municipiului Pașcani!”, precizează primarul Dumitru Pantazi.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani