STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » Principal » De asta îl iubesc pe Dragnea! Primarii au împărțit tot bugetul pe salarii uriașe. Printre ei se numără și Dumitru Pantazi
pmp

De asta îl iubesc pe Dragnea! Primarii au împărțit tot bugetul pe salarii uriașe. Printre ei se numără și Dumitru Pantazi

Dacă legea permite, de ce nu? Așa și-au spus primarii de comune la început de an. Chiar dacă bugetul național nu a fost încă aprobat și primăriile de comune nu știu câți bani vor avea la dispoziție, consiliile locale au aprobat în bloc majorarea salariilor. Așa se face că leafa unui primar de comună poate ajunge și la 10.000 de lei net. De unde vor lua acești bani, nici ei nu știu. În unele comune bugetul nu acoperă plata salariilor, așa că… adio investiții!

Pantazi de la Pașcani nu știe să numere banii de pe card

Primarul din Pașcani, Dumitru Pantazi nu știe ce salariu a fost calculat și aprobat în ședința consiliului local din ianuarie, pentru că acesta este transferat direct pe card.

Însă își amintește foarte bine ce salariu a ridicat lunar anul trecut și știe că anul acesta ar urma să ridice un salariu mai mare.

”Dar nu mă întrebați pe dinafară că nu știu. Deci la primar și viceprimar, deci ce a impus legea salariul minim, și la ceilalți demnitari salariile din lege. Păi, nu-l știu că mi-l dă pe card, brutul nu știu. Anul trecut am avut în jur de 12.350 de lei. Anul ăsta pare-mi-se că e mai mare. Dar nu știu dacă e mai mare. Avem niște fonduri europene. Dacă a crescut, a crescut pe baza că avem în derulare niște fonduri europene. Și ne dă acolo un procent până la 25 la sută. Dar nu am luat 25 la sută. Deci, dacă e creștere, de aici posibil e să fie creșterea. Avem în derulare două proiecte europene” a comentat mărirea de salariu de anul acesta primarul municpiului Pașcani.

Dumitru Pantazi spune că nu primește nimic în plus față de ceea ce scrie legea, iar grila de salarii a fost păstrată cea de anul trecut, însă au intervenit modificările legate de salariul minim pe economie și indemnizația de hrană pe care o primesc toți funcționarii publici.

”Deci grila de salarii noi am păstrat-o pe cea de anul trecut și am intervenit doar acolo unde legea ne-a impus – salariu minim, indemnizația de hrană pe care o dăm anul ăsta în plus față de anul trecut la toți salariații, indemnizația de hrană ne-a obligat să o dăm și la însoțitori. Deci, oricum creșterea este de vreo zece miliarde de lei vechi în total pe tot bugetul” a spus primarul municipiului Pașcani.

Creșterea cheltuielilor pentru salarii va face presiune pe bugetul local al municpiului Pașcani, iar primarul nu crede că va reuși să acopere cu banii veniți la început de an de la buget în totalitate fondul de salarizare.

”În mare, cheltuielile de personal le știm, la fel și cheltuielile cu funcționarea. Dar să vedem de unde veniturile, cum o să le acoperim. Sau mai bine zis, cum o să acoperim cheltuielile prin venituri. O să vedem, poate au să mai fie rectificări. Deci, nici într-un caz nu cred că o să se acopere dacă de la începutul anului nu o să putem acoperi integral fondurile de salarii. Rămâne la rectificare în octombrie să mai suplimentăm, poate ne mai transferă de la buget că așa au promis că ne vor transfera din TVA unde nu avem suficienți bani. Deocamdată așteptăm legea bugetului. Dar știu că au mărit cota de impozite pe venit, cota defalcată. Dar să vedem, ne ia în calcul și excendentul, nu ne ia în calcul și excendentul, ne penalizează că avem excendent” spune primarul municipiului Pașcani. Citește știrea integrală pe www.7est.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Începe modulul al doilea al anului școlar 2026–2027. Cât durează și cât mai este până la vacanța de iarnă

Vacanța de toamnă se încheie. Elevii și preșcolarii se întorc luni, 2 noiembrie, în bănci ...