STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Pascani » Premiul I obținut de elevii Școlii Topile,la Simpozionul Regional de Geografia Turismului pentru Elevi
pmp

Premiul I obținut de elevii Școlii Topile,la Simpozionul Regional de Geografia Turismului pentru Elevi

Pe 19 aprilie 2019,  elevii Letiția Mihalachi și Ștefan Hrișcă,din clasa a VIII-a, de la Școala Gimnazială Topile, coordonați de prof. Oana Stavarache, au obținut Premiul I la Simpozionul Regional de Geografia Turismului pentru Elevi, ediția a IV-a, ce a avut loc la Liceul Economic de Turism din Iași, organizator fiind dl prof. dr. Viorel Paraschiv. Într-un cadru prietenos, destins dar și distins, ca o manifestare dedicată împlinirii a 15 ani de la înființarea școlii, elevii și-au prezentat posterele prin care au dorit sa promoveze diferite obiective turistice din regiunea Moldovei. „Magia ceramicii la Muzeul Cucuteni” a fost tema aleasa de elevii topileni, prestația lor fiind de remarcat!

A urmat o vizită, inedită pentru copii, la Biblioteca Universității „Gheorghe Asachi”, considerată printre cele mai frumoase din lume,elevii fiind impresionați de cărțile vechi expuse, de arhitectura deosebită și mai ales de aula veche, locul unde s-a scris istoria țării.  Plimbarea prin Sala Pașilor Pierduți, admirând albastrul picturilor lui Sabin Bălașa, a continuat cu o vizită la Muzeul Universității Al.I.Cuza, cu vestigii ale Culturii Cucuteni.

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Începe modulul al doilea al anului școlar 2026–2027. Cât durează și cât mai este până la vacanța de iarnă

Vacanța de toamnă se încheie. Elevii și preșcolarii se întorc luni, 2 noiembrie, în bănci ...