Vara este anotimpul vacanțelor, al clipelor de neuitat petrecute pe plajă, departe de stres și de grijile vieții de zi cu zi. Unii așteaptă tot anul aceste luni pline de soare, în timp ce alții ar face orice pentru a evita agitația și canicula nebună. Daca și tu te simți deprimată constant, anxioasă, lipsită de vlagă, abia mai ieși din casă din cauza căldurii și găsești orice scuză pentru a te izola de lumea exterioară, atunci s-ar putea să te confrunți cu depresia de vară.
Ce este depresia de vară?
Poate nu știai acest lucru, însă depresia de vară este o afecțiune reală, destul de rară, o formă a depresiei sezoniere care apare în mod recurent și dispare mereu concomitent cu modificările climatice. Așa cum unii se scufundă în butoiul cu melancolie iarna, depresia de vară are același efect și trebuie luată în serios și tratată corespunzător, în funcție de gravitatea sa.
Concret, printre simptomele acestei afecțiuni se numără un nivel de energie scăzut, fluctuații ale apetitului (și implicit ale greutății), dificultăți de concentrare, modificări drastice ale orelor de somn, anxietate, agitație, letargie, un sentiment persistent de vină, deznădejde și dezinteres față de orice activitate. Câteodată este normal să te simți tristă sau lipsită de motivație, însă dacă o asemenea stare durează zile sau săptămâni în șir, ar fi cazul să te adresezi unui medic. Mai multe pe www.unica.ro
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
