Primarul Dumitru Pantazi anunță că au fost finalizate lucrările la noul sediu al Bibliotecii Municipale din Pașcani, “Leonard Gavriliu”. Aici a fost montată centrală termică cu instalația aferentă, iar acum se fac probe la cald. Edilul șef lansează un nou termen de recepție a lucrărilor și darea în folosință a noului sediu însă nu spune și când anume se va întâmpla acest lucru.
„În zilele ce urmează se va face recepția finală a lucrărilor pentru predarea obiectivului în vederea transferului celor peste 130 de mii volume. Noul sediu are o suprafață de 478 mp iar locația se află la mezaninul blocului G2, în apropiere de sediul Primăriei Municipale. Noul sediu al Bibliotecii este unul modern, având zonă de recepție, birouri, săli de lectură și calculatoare, depozite de carte dar și lift pentru persoanele cu dizabilități”, precizează Dumitru Pantazi.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani









