Localul este în zona Podu de Piatră. Tot 70.000 de lei a încasat şi un bar din Galata.
Poliţia Locală a aplicat mai multe amenzi, unele la un cuantum record, în contextul instaurării stării de urgenţă la nivel naţional. Verificările poliţiştilor au vizat respectarea de către persoanele fizice şi juridice a restricţiilor impuse prin ordonanţele militare emise de ministrul de Interne.
De exemplu, la sfârşitul săptămânii trecute, proprietarii a două baruri încă deschise au încasat fiecare amenzi în valoare de 70.000 lei. În cazul unui bar, au fost două sancţiuni la acelaşi cuantum întrucât poliţiştii au constatat că activitatea de comercializare a băuturilor alcoolice a continuat şi după primul control. Nici persoanele care nu au respectat condiţiile de izolare nu au scăpat: amenzile au ajuns până la 5.000 lei/persoană.
Intrările şi ieşirile din oraş, sub pază
La nivelul judeţului Iaşi, au fost verificate, din informaţiile „Ziarului de Iaşi“, circa 1.000 de persoane şi peste 300 de agenţi economici, fiind vorba despre controale făcute de către toate instituţiile abilitate în menţinerea ordinii publice. De exemplu, Poliţia Locală a dat amenzi în valoare de 5.000 lei/persoană în cazurile pe care le-a gestionat legate de persoane care nu au respectat condiţiile de izolare. Amintim că, din weekend, Poliţia Locală se subordonează, temporar, direct Ministerului de Interne, activităţile acestei instituţii fiind corelate cu cele ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
De azi-noapte s-a luat şi o măsură excepţională în contexul ultimei ordonanţe militare publicate în Monitorul Oficial: au fost stabilite 9 puncte de control pentru toate intrările şi ieşirile în oraş în scopul verificării deplasării persoanelor pe timp de noapte, în intervalul orar 22.00 – 6.00. Amintim că toate persoanele care se deplasează în acest interval trebuie să justifice în faţa organelor de ordine motivul deplasării şi să deţină o declaraţie de la angajator prin intermediul căreia să fie argumentată necesitatea. Pe timp de zi, aceste restricţii sunt cu titlu de recomandare. La nivelul oraşului, au fost constituite mai multe echipaje mixte (IPJ – Poliţia Locală) care vor acţiona tot cu scopul de a verifica deplasările cetăţenilor.
„Fac apel la toţi cetăţenii Iaşului şi toţi românii: respectaţi toate cerinţele impuse de lege în această perioadă, nu părăsiţi casele decât dacă este obligatoriu şi doar în limitele cerute de lege, nu folosiţi transportul public decât dacă este absolut necesar, nu vă întruniţi nicăieri decât dacă este o obligaţie care poate fi mai presus de propria voastră sănătate“, a spus ieri primarul Mihai Chirica, într-un apel către ieşeni.
Citeste mai multe pe www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
