Comunicat. MĂSURI IMPORTANTE PENTRU CELE DOUĂ PIEȚE AGROALIMENTARE DIN PAȘCANI!
Începând de astăzi și până la finalizarea stării de urgență, SE SUSPENDĂ activitatea agenților economici care desfășoară comerț în cele două piețe de pe raza municipiului Pașcani. Fac excepție comercianții care vând produse alimentare, veterinare sau farmaceutice. Nerespectarea măsurilor vor fi taxate cu amenzi usturătore! Primarul Municipiului Pașcani va spune, în cel mai scurt timp, spre dezbaterea CL un Proiect de Hotărâre privind suspendarea plății chiriei de către agenții economici menționați mai sus.
Dispoziția poate fi citită în fotografiile atașate acestei postări. Revenim cu următorul mesaj:
Stați acasă acum. S-ar putea mâine să fie prea târziu.
Protejați viața dumneavoastră, protejați pe cei dragi! *pentru o mai bună informare, distribuiți mesajul în mai multe grupuri!”, se precizează în adresa celor de la Primăria Pașcani.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
