STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Harlau » Hârlău: șofer beat prins de polițiști la volan. Un alt șofer de ocazie s-a ales cu dosar penal
pmp

Hârlău: șofer beat prins de polițiști la volan. Un alt șofer de ocazie s-a ales cu dosar penal

Polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Hârlău au oprit ieri, pentru control, pe DJ 281, în comuna Belcești, un autoturism condus de un tânăr, de 30 de ani, din localitate. Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tânărul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Cercetările continuă.

De asemenea, polițiștii din Hârlău au oprit, pentru control, pe raza comunei Focuri, un autoturism condus de un tânăr, de 28 de ani, din orașul Podu Iloaiei. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Cercetările continuă.

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Începe modulul al doilea al anului școlar 2026–2027. Cât durează și cât mai este până la vacanța de iarnă

Vacanța de toamnă se încheie. Elevii și preșcolarii se întorc luni, 2 noiembrie, în bănci ...