Modernizarea lacului Peștișorul se află pe lista de priorități a unui consilier local. Sorin Olariu are în vedere să depună în zilele următoare la Primăria Pașcani un proiect privind reamenajarea zonei. Consilierul local PMP Pașcani a prezentat niște imagini privind modul în care zona ar trebui să arate în viziunea acestuia.
„Săptămâna aceasta voi depune un proiect pentru reamenajarea zonei lacului Peștișorul. Aceste imagini reprezintă propunerea mea și a colegilor mei din PMP Pașcani, vis-a-vis de acea zonă. Ne dorim ca în sezonul cald să existe o zonă de agrement pe luciul apei, zonă de comercializare produse de sezon, spațiu de joacă pentru copii, teatru de vară și cinema în aer liber. Pentru sezonul rece ne dorim să avem o zonă în care să fie montat un patinoar, aceeași zonă pentru cei care comercializează produse de sezon ( târg de iarna ) și spectacole în aer liber. În acest context așteptăm și idei/sugestii de la dumneavoastră”, a precizat consilierul local PMP Pașcani, Sorin Olariu, pe pagina sa de Facebook.
FOTO
De menționat faptul că în urmă cu câțiva ani de zile, o inițiativă în acest sens a avut și fostul viceprimar, actual deputat PSD, Vasile Axinte. Acesta a propus ca luciul de apă și insulița să fie scoase la licitații pentru ca oamenii de afaceri interesați să investească. La acea vreme au circulat zvonuri cum că Axinte ar fi făcut aceste demersuri venind în sprijinul unor oameni de afaceri apropiați, interesați să investească. Fostul viceprimar a negat astfel de practici și a dat vina pe adversarii săi politici cum că pun piedici. Astfel că nu s-a mai luat nici o inițiativă pentru modernizarea zonei respective.
În altă ordine de idei, la ora actuală zona lacului Peștișorul se află în plină degradare. Cei de la Primăria Pașcani au promis că în acest an vor consolida malul surpat, proiect ce implică fonduri substanțiale de la bugetul local. Tot aceștia au în vedere și atragerea unor fonduri extrabugetare, dar șansele sunt minime.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani






