Acasă » REGIONAL » Moldova » Patru ore de controale la Pașcani i-au pus pe agenții economici pe jar. Amenzi de circa 10.000 lei
pmp

Patru ore de controale la Pașcani i-au pus pe agenții economici pe jar. Amenzi de circa 10.000 lei

Seria controalelor la agenții economici pășcăneni continuă săptămânal. Polițiștii pășcăneni au efectuat în cursul zilei de sâmbătă mai multe controale iar amenzile au fost pe măsură. Din 17 agenți economici verificați, 16 administratori au primit amenzi pentru încălcarea legii în vigoare.

„La data de 25 iulie a.c., în intervalele orare 10.00-12.00, respectiv 18.00-20.00, poliţiştii Poliţiei Municipiului Paşcani şi Secţiei Rurale nr. 6 Poliţie Rurală Paşcani, cu sprijinul jandarmilor, poliţiştilor locali şi reprezentanţilor D.S.V. Iaşi au acţionat pentru prevenirea şi combaterea faptelor de natură penală şi contravenţională. Au fost verificate 17 unităţi de alimentaţie publică, fiind aplicate 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 9.610 lei, dintre care 5 conform Legii nr. 55/2020, 5 pe linie rutieră, 5 pe linie de comerţ, iar una conform Legii nr. 61/1991. Spre exemplu, au fost sancţionate cu amendă, două personae depistate în incinta unei societăţi comerciale, fără a purta mască de protecţie”, precizează reprezentanții IPJ Iași.

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Senatul a votat modificarea Codului Rutier pentru trotinetele electrice. Ce măsură ar putea deveni obligatorie

Senatul a adoptat luni o propunere legislativă care introduce noi obligații pentru persoanele care folosesc ...