STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » Autoritățile au anunțat noile restricții care vor intra în vigoare de vineri seară
pmp

Autoritățile au anunțat noile restricții care vor intra în vigoare de vineri seară

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă s-a reunit joi pentru a decide în legătură cu posibile noi restricţii în vederea limitării pandemiei.

UPDATE – Măsurile luate după ședința de Guvern

– Unde incidența va fi peste 4 la mie în ultimele 14 zile în timpul weekend-ului (vineri, sâmbătă, duminică) circulația va fi permisă doar până la orele 20.00, iar la operatorii economici activitatea va fi permisă până la orele 18.00.

– Dacă incidența depășește 7,5 la mie, circulația va fi permisă până la orele 20.00 toată săptămâna, iar activitatea operatorilor până la ora 18.00.

– Pentru noaptea de 27/28.03 măsura va fi extinsă până la ora 22.00 pentru persoanele care se vor deplasa pentru a participa la sărbătoarea Pesah.

– Pentru noaptea de 3 aprilie spre 4 aprilie se va permite circulația persoanelor în intervalul orar 20.00 – 02.00 pentru participarea la slujbele religioase cu ocazia Paștelui Catolic.

– Pentru 1, 2 mai, Paștele Ortodox, reglementarea va apărea în următoarea hotătâre de guvern. Nu se pune însă discuția de a limita participarea la slujba de Înviere.

– Sălile de fitness vor avea activitatea suspendată acolo unde incidența depășește 4 la mie. Nu este inclus sportul de performanță.

– Operatorii economici care nu respectă regulile vor fi închiși. Este vorba de un proiect în în primă lectură.

– Nu există interdicție de ieșire din localitate.

– Localitățile care sunt în carantină rămân în carantină.

– Se respectă HG. Când se ajunge la 4 la mie se convoacă Comitetul și apoi se aplică automat.

– Declarația este necesară după ora 20.00.

– Dacă incidența este sub 4 la mie se poate circula până la ora 22.00.

– Modul de calcul al incidenței – Calculăm 14 zile începând cu a treia zi în urmă.

– Se va putea călători fără intrarea în carantină dinspre Marea Britanie către România, după ce Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat lista ţărilor cu risc epidemiologic ridicat.

Comitetul Municipal va aplica regulile decise de Guvern. Restricțiile vor intra în vigoare vineri seară, potrivit prefectului Capitalei.

Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă se va reuni vineri dimineaţă, în jurul orei 8.00 sau 9.00, pentru a implementa noile restricţii decise.

„Imediat după ce va fi publicată hotărârea de Guvern vom convoca CMBSU şi restricţiile se vor aplica imediat. Mâine dimineaţă va fi convocat la prima oră, la 8.00 – 9.00. Nu pot să vă spun oficial care vor fi. Ştim că există în plan modificarea programului agenţilor economici, modificarea intervalului de circulaţie. Restricţiile vor intra în vigoare mâine seara şi începând cu seara de vineri vor fi aplicabile măsurile. Pentru şcoli nu avem, există deja un ordin comun al Mini şi MS care spune ce se întâmplă. Cu privire la mall-uri vom lua măsuri ca să evităm aglomeraţia. Concret, sunt deja măsuri prevăzute prin ordine succesive ale Ministerelor Sănătăţii şi Economiei cu privire la calcularea capacităţii de 7 metri pătraţi pentru o persoană în spaţiile acestea”, a afirmat joi Alin Stoica.

El a mai spus că publicul călător va fi informat în mijloacele de transport despre purtarea măştii, iar fluxul de călători va fi monitorizat în timp real.

„În mijloacele de transport în comun vom lua măsuri să fie informat public călător cu privire la purtarea măştii. STB a făcut eforturi pentru monitorizarea în timp real a fluxului de călătorii şi să se intre pe uşa din faţă. Vom urmări circuitele STB, Metrorex şi mall-urile, astfel încât să evităm aglomerarea”, a mai explicat Stoica.

Întrebat despre posibile restriciţii privind ieşirea din Bucureşti, prefectul Capitalei a răspuns: „Dacă măsurile Guvernul vor fi acestea de a restricţiona ieşirea din Bucureşti atunci da (nu se va putea ieşi din week-end din Capitală – n.r.). Dacă se confirmă cele pe care le-am văzut în mass-media, în week-end ar fi bine să stăm în Bucureşti”.

Chestionat despre închiderea sălilor de fitness, Alin Stoica a spus: „Nu ştiu. Am văzut şi eu. Agenţii economici în general vor avea programul redus. Sălile de fitness am văzut şi eu pe surse că e posibil să aibă activitatea suspendată pe perioada asta, dar vom aştepta confirmarea”. Citește mai multe pe Știrileprotv.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...