Eu pot să-i spun direct că deficitul public este mai mare cu circa 3% decât anul trecut, chiar pe simularea făcută de el, dar la fel de direct pot să cred că în MFP se coafează date dacă ministrul finanțelor știe deja cum arată execuția pe martie (sau îi presează pe funcționari să scoată un deficit mai mic)”, a afirmat economistul Adrian Caciu. Analistul a amintit scandalul provocat de Florin Cîțu în ianuarie 2019, când acesta îl acuza pe Darius Vâlcov, consilier pe probleme economice, că a dat publicității date privind deficitul cash al României pe anul 2018 cu 14 zile înainte de data oficială la care MFP are situația finală a execuției bugetare.
Economistul Adrian Câciu susține că ministrul Finanțelor nu publică repartizarea pe trimestre a Bugetului General Consolidat tocmai pentru a tăinui deficitul public.
“Îl întreb public pe Nazare – este adevărat că se măsluiește deficitul? De ce nu publică repartizarea pe trimestre a BGC ca să vedem cât e de fapt gaura la venituri față (de ce s-a – n.r.) estimat? Este adevărat că gaura la buget este de peste 12 miliarde lei? Știți ce înseamnă asta? O creștere a deficitului anual cu 1,07 pp. Adică un deficit final de 8,3%.
Nu mă miră că domnul Nazare nu respectă Legea finanțelor publice și nu publică repartizarea pe trimestre, pentru că îmi este clar că vor să ascundă găurile de la buget. Dar lipsa de transparență face rău cadrului fiscal-bugetar al României și creează impredictibilitate.
Aduc aminte că Bugetul General Consolidat este construit pe venituri totale de 364,9 miliarde lei. La trimestrul I, încasările nu depășesc 76 miliarde lei”, a transmis economistul Adrian Câciu.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
