Într-o postare făcută pe o rețea de socializare, viceprimarul Cristian Rățoi a reacționat dur la adresa celor de la ApaVital Iași. Asta după ce în ultima perioadă de timp în municipiul Pașcani au fost întreruperi de apă și defecțiuni pe sistemul de distribuție. Edilul a postat și poze cu avariile curente și a solicitat operatorului să intervină pentru a remedia situația și pentru a reduce din pierderi.
Situația este ciudată în contextul în care fostul serviciu Prest Serv Apă Pașcani (DAC) a fost distrus tocmai pentru faptul că nu reușea să implementeze un proiect municipal de investiții și se confrunta cu aceleași probleme. S-a mers pe ideea de regionalizare și atrageri de fonduri europene. Promisiunile au fost multe, pe partea de investiții și cam atât. Problemele la Pașcani continuă și cu noul operator.
Viceprimarul Cristian Rățoi a reacționat recent la niște probleme publice împotriva actualului operator de apă.
„Domnilor de la Apavital în calitate de viceprimar al municipiului Pașcani, vă întreb un singur lucru: de ce trebuie să opriți furnizarea apei potabile în municipiu pe timp de noapte pentru „refacerea rezervelor de apă”, când timp de șase zile nu ați fost în stare să remediați o defecțiune, pe str. Tudor Vladimirescu, deși ați fost anunțați, ați făcut constatarea la fața locului pe data de 29.04 2021 și azi mi-ați comunicat că nu aveți ,,echipă de urgență dotată cu utilaje adecvate”. Sunt șase zile în care apa s-a risipit. E așa de greu să ai o echipă de intervenție bine pregătită și dotată pentru a remedia defecțiunile? Întreb și eu pentru locuitorii municipiului Pașcani, care plătesc apa și pe care îi terorizați cu întreruperile de apă pe diferite motive.
Apropo, notificarea v-a fost semnata și trimisă. Iar faptul că nu aveți aprobarea de a tăia asfaltul, nu ține, pentru că ați avut destul timp pentru a solicita acest lucru și termenul de remediere e de 24 ore de la constatare.
O seară cu spor și va aștept mâine (azi – n.r.) pe str. Tudor Vladimirescu la ora 08.00 sa remediați defecțiunea”, precizează acesta.
Reprezentantul Apa Vital în Pașcani, i-a replicat într-un comentariu la postare că „rețeaua de distribuție a apei este veche și deteriorată și nu rezistă decât la 2,1, maxim 2,3 bari”. „Când s-a blocat un reductor de presiune la 3 bari, din asfalt au apărut în câteva ore vreo 12 fântâni arteziene, în diverse zone ale orașului. Soluția problemei presiunii este cea care trebuia pusă în practică acum vreo 10-15 ani; înlocuirea rețelelor de distribuție. În următorii doi ani Pașcaniul se va transforma într-un mare șantier și la final problema va fi rezolvată”, precizează Gheorghe Vlasie.
Problema este că în municipiul Pașcani sunt multe avarii iar pășcănenii rămân fără apă în mod constant și fără a fi anunțați din timp. Acest lucru se întâmpla și pe vremea fostei societăți aflate în subordina Consiliului Local Municipal Pașcani, PSA. Sunt schimbări mari făcute la Pașcani pe multe segmente, dar în beneficiul cui?
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani




