STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Moldova » Noi proiecte prinse pe Lista de sinteză a Companiei Naționale de Investiții, în comuna Todirești
pmp

Noi proiecte prinse pe Lista de sinteză a Companiei Naționale de Investiții, în comuna Todirești

Bugetului de Venituri și Cheltuieli (BVC) al comunei Todirești pe anul în curs este același ca și în anul trecut. Primarul Ovidiu Droancă a precizat pentru Jurnalul Regional faptul că a redus din cheltuielile de funcționare pe partea de primărie și instituții subordonate dar a concentrat surse bănești pe partea de investiții. Mai mult, sunt proiecte prinse spre finanțare la Compania Națională de Investiții (CNI), obiective importante pentru comunitate și se lucrează la alte proiecte locale din fonduri proprii.

Citește și: Buget împărțit pe investiții în comuna Todirești. Cheltuieli de funcționare aduse la minim

Edilul șef a mai explicat faptul că pe lista de sinteză de la CNI este acceptat proiectul privind realizarea unui Complex Sportiv în satul Stroiești. Prin acest obiectiv se asigură o bază sportivă pentru tinerii din localitate.

„De asemenea, tot prin CNI, suntem prinși cu extinderea rețelei de canalizare cu fose septice pe diferite străzi din comună, acolo unde nu se poate realiza un sistem de canalizare integrat în rețea. Ce trebuie reținut este și faptul că în condițiile în care apar alte sesiuni privind accesarea unor fonduri europene pentru comuna noastră, avem un fond de rezervă creionat pe Buget pentru realizarea documentațiilor necesare. Ne dorim să continuăm proiectele de dezvoltare”, a declarat primarul comunei Todirești, Ovidiu Droancă.

Tot pe partea de investiții în acest an s-a luat decizia de a se continua cu măsurătorile cadastrale și realizarea de cărți funciare pentru completarea inventarului public al comunei. În această activitate se face referire la pășuni și drumuri. „Se continuă demersurile împreună cu primarul comunei Hărmănești în vederea întocmirii studiilor de fezabilitate cu scopul de a beneficia de aducțiune de gaz metan în comună. Proiectul este deja început și cred că vom reuși să-l implementăm. Nu depinde totul de noi, ci și de autorități”, a conchis primarul comunei Todirești, Ovidiu Droancă.

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...