Acasă » REGIONAL » Harlau » Noul val al pandemiei aduc noi verificări în societățile comerciale
pmp

Noul val al pandemiei aduc noi verificări în societățile comerciale

În perioada 27 – 28 septembrie a.c., au fost desfăşurate noi acţiuni punctuale, pe raza judeţului Iaşi, pentru verificarea modului de respectare a măsurilor impuse în scopul limitării pandemiei de COVID 19.

Astfel, poliţiştii, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu, au acţionat, pe raza întregului judeţ, acţiunile vizând, în special, verificări la obiectivele supuse restricțiilor și zonele cu risc epidemiologic ridicat. În acest context, poliţiştii au verificat 59 de societăţi comerciale şi 362 de obiective şi locaţii de interes, fiind legitimate 2.172 de persoane. Poliţiştii şi celelalte instituţii cu atribuţii în domeniu se vor afla în continuare la datorie pentru a verifica modul în care sunt respectate măsurile legale stabilite la nivel național pentru prevenirea și combaterea răspândirii îmbolnăvirilor provocate de virusul Sars-CoV-2.

Totodată, solicităm tuturor cetățenilor să se informeze din surse sigure cu privire la noile reguli ce vor intra în vigoare și să dea dovadă de o conduită responsabilă.

Sursa: IPJ Iași

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Senatul a votat modificarea Codului Rutier pentru trotinetele electrice. Ce măsură ar putea deveni obligatorie

Senatul a adoptat luni o propunere legislativă care introduce noi obligații pentru persoanele care folosesc ...