STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » Administratie » Municipiul Pașcani, în mizerie. Ecoserv nu face față iar pășcănenii răbufnesc pe rețelele de socializare
pmp

Municipiul Pașcani, în mizerie. Ecoserv nu face față iar pășcănenii răbufnesc pe rețelele de socializare

Cetățenii municipiului Pașcani devin tot mai nemulțumiți de modul cum actuala conducere a municipalității ia decizii privind unele lucruri simple, ce țin de domeniul public. Pășcănenii critică faptul că nu sunt strânse frunzele căzute printre blocuri, coșurile de gunoi amplasate pe domeniul public nu sunt golite cu săptămânile iar câinii comunitari rămân o problemă majoră.

Reporterul Jurnalul Regional a adus în discuție aceste probleme în ultima conferință de presă ținută la sediul administrativ de conducere. Primarul Marius Pintilie nu se încrede în cele sesizate și așteaptă în mod oficial să îi fie transmise sesizările. Viceprimarul Cristian Rățoi a spus că în urma discuțiilor purtate cu cetățenii are cunoștințe de aceste probleme însă, spune edilul, există deficit de personal și nu pot fi soluționate toate problemele ridicate în timp util.

„Rog pe toți cetățenii să sesizeze acest lucru, să trimită pe pagina de Facebook sau pe email-ul primăriei fotografii pentru că există un contract cu Ecoserv. Dacă nu își fac treaba, în primă fază îi dăm somații și nu-i plătim. Au deficit de personal la Ecoserv dar nu așa fel încât să nu ajungă cu o săptămână pe o zonă. Au plecat câțiva (angajați – n.r.) pentru că au fost prinși cu alcoolul pe la ora 13.30. Personal i-am prins băuți”, a declarat primarul Marius Pintilie.

Probleme sunt și la ridicarea frunzelor de pe domeniul public de printre blocuri. Unde, la fel, sunt uitate de către cei de la salubritate.

Problema câinilor comunitari persistă

Patrupedele încă dau bătăi de cap celor din conducerea primăriei dar mai ales cetățenilor. Deși s-au promis acțiuni de strângere a câinilor comunitari de pe străzile municipiului, cei de la primărie nu reușesc să facă față. Viceprimarul Cristian Rățoi declară că nu fac față cu angajații actuali pentru toate problemele municipalității. „S-a făcut deja o acțiune referitoare la câinii comunitari. Au fost prinși 11 câini și ne-am propus cam de două ori pe săptămână să se acționeze. Folosim oameni care se ocupă de prinderea câinilor plus pentru toaletarea copacilor. Asta este situația la ora actuală în primărie”, a declarat viceprimarul Cristian Rățoi.

Sugestia venită din partea Jurnalul Regional a fost aceea ca patrupedele să fie strânse măcar din apropierea unităților de învățământ.

About Catalin MIHAILA

Jurnalist Redactor - șef

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...