Tragedie în satul Topile, comuna Valea Seacă. Aseară, în jurul orei 18.00, o femeie de 66 ani a fost accidentată mortal. Din primele informații rezultă faptul că victima se deplasa pe marginea drumului când a fost acroșată de către un autoturism condus de un tânăr de 22 ani. În urma impactului puternic nu s-a mai putut face nimic pentru viața pietonului. Tânărul șofer a fost testat alcoolscopic iar rezultatul a fost negativ. „Din cercetările efectuate până în prezent s-a constatat faptul că o femeie de 66 de ani a fost accidentată mortal de un autoturism condus de un tânăr de 22 de ani. Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările sunt continuate”, au declarat pentru Jurnalul Regional reprezentanții IPJ Iași.

Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani