STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » Vremea se va răci în toate regiunile şi revin ploile
pmp

Vremea se va răci în toate regiunile şi revin ploile

După o zi de primăvară autentică, vremea se răceşte din nou sper finalul acestei săptămâni. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 7 și 17 grade. Noaptea şi dimineaţa, se anunţă temperaturi sub pragul de îngheţ. Prognoza meteo 25 martie. La noapte, cerul va fi mai mult senin, cu înnorări temporare în regiunile estice, unde izolat vor fi precipitaţii slabe, mixte la munte şi mai ales sub formă de ploaie în zonele joase. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în zona montană înaltă, cu viteze mai mari în Carpații Meridionali, unde rafalele vor depăși 70…80 km/h și pe arii restrânse în Moldova, Dobrogea și Bărăgan, în general, cu viteze de 40…50 km/h. Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între -6 și 4 grade. La sfârşitul nopţii, pe alocuri în nord-vest şi în centru și izolat în rest, se va produce brumă.

București. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 3…5 grade, mai scăzută în zona preorășenească până în jurul a 1 grad.

Prognoza meteo 25 martie VINERI

Vremea se va răci în toate regiunile, mai accentuat în Moldova, Dobrogea, estul Munteniei și al Transilvaniei, unde local valorile termice se vor situa sub cele normale în această perioadă. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 7 și 17 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -6 și 6 grade, mai scăzute în depresiunile intramontane, spre -9 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare pe parcursul zilei în jumătatea de est a ţării, unde pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe – mixte în zonele montane și submontane și predominant ploi în zonele joase. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în prima parte a intervalului în zona montană înaltă, cu rafale de peste 80…100 km/h pe crestele Carpaţilor Meridionali și Carpaților Orientali, dar şi în estul și sud-estul teritoriului, cu viteze ce vor depăşi 50…60 km/h, iar pe alocuri și în rest. Noaptea se va produce brumă în centru și nord-est și pe arii restrânse în rest, potrivit ANM.

Prognoza meteo SAMBATA

Vremea va fi predominant frumoasă și se va încălzi, astfel că valorile termice se vor situa peste mediile multianuale în toate regiunile. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare mai ales seara și noaptea în regiunile estice, sud-estice și centrale, unde izolat vor fi ploi slabe, iar în nordul Carpaților Orientali, trecător precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă și în nord-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 şi 19 grade, iar cele minime între -2 și 8 grade, mai scăzute în depresiuni până spre -4 grade. Noaptea se va produce brumă, pe arii restrânse în centrul țării și în zona subcarpatică din sud.

Prognoza meteo DUMINICA

Vremea va fi caldă pentru această dată în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil spre mai mult senin, cu unele înnorări la începutul intervalului în nord și nord-est, unde numai izolat vor fi condiții pentru ploi slabe. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări, ziua în regiunile estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 și 22 de grade, ușor mai scăzute în nordul Moldovei până la 8 grade, iar cele minime se vor situa de la -8…-7 grade în depresiunile din estul Transilvaniei, până la 5…7 grade în Dealurile de Vest. Noaptea, local în nord și centru și izolat în rest se va produce brumă.

Prognoza meteo LUNI

Vremea va fi predominant frumoasă și caldă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în estul țării și în zona înaltă a Carpaților Orientali. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 11 și 21 de grade, iar cele minime între 0 și 8 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, spre -4…-3 grade, unde local se va produce brumă.

București. Vremea se va menține frumoasă și caldă. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 18…19 grade, iar cea minimă de 3…5 grade.

Româniarv.net

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Cât ne costă munca la negru. România rămâne în fruntea UE, iar nota de plată nu se oprește la taxele neîncasate

Munca la negru este, prin definiție, greu de măsurat. Nu apare integral în registre, declarații ...