STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » REGIONAL » Harlau » Nici bine nu a luat permisul că a fost prins beat la volan. Polițiștii din Hârlău i-au făcut dosar penal
pmp

Nici bine nu a luat permisul că a fost prins beat la volan. Polițiștii din Hârlău i-au făcut dosar penal

Un tânăr din comuna Cotnari s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii rutieri l-au oprit în trafic. Acesta emana halenă alcoolică iar agenții rutieri l-au testat alcoolscopic. Astfel a rezultat o alcoolemie de 0,55 mg/l în aerul expirat.

„La data de 3 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hârlău au oprit pentru control, pe raza comunei Cotnari, un autoturism condus de un tânăr de 21 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Acesta a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările sunt continuate”, precizează reprezentanții IPJ Iași.

About Eduard PANAIT

Jurnalist

Lasă un răspuns

x

Vezi și

Șoferița care a omorât-o pe Anastasia, fetița de patru ani din Scobinți, condamnată în primă instanță la cinci ani și jumătate de închisoare. „Soluția a fost greu de obținut”

Avocatul Adrian Cuculis a anunțat marți, 27 octombrie, că șoferița care a lovit-o mortal pe ...