Liderii social-democraţilor exclud o eventuală candidatură comună cu PNL la alegerile din 2024. Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că nu vede „o conjunctură astfel încât stânga şi dreapta să candideze împreună”. Pe aceeaşi idee a mers şi Sorin Grindeanu, prim-vicepreşedintele PSD, care s-a declarat „total împotriva” unor astfel de alianţe, precizând că PNL rămâne adversarul politic al social-democraţilor.
Întrebat cum răspunde afirmaţiilor fostului lider al PNL Ludovic Orban conform cărora PSD şi PNL ar dori să aibă candidatură comună la viitoarele alegeri legislative, Marcel Ciolacu a invocat modelul german şi a vorbit despre doctrinele separate ale celor două formaţiuni.
„Eu prefer sistemul german, chiar dacă acolo aproape 17 ani au fost stânga şi dreapta împreună la putere, întotdeauna au candidat separat şi după alegeri au creionat o coaliţie. (…) E normal ca eu să apăr valorile social-democrate şi să-mi doresc o echitate socială mai pronunţată în România, e normal ca domnul Ciucă să-şi apere valorile liberale. S-au închis foarte multe incendii în această perioadă de şase luni de zile şi doar să fii rău intenţionat să nu observi totuşi plus valoarea adusă de PSD prin miniştrii săi în actuala componenţă a guvernului şi rapiditatea cu care s-a reacţionat la aceste crize. Nu văd, totuşi, o conjunctură astfel încât stânga şi dreapta să candideze împreună”, a afirmat Marcel Ciolacu, duminică, în emisiunea Insider Politic, la Prima Tv.
Acesta a explicat că Uniunea Social-Liberală (USL) s-a format pentru că, la acel moment, liderii celor două partide au „considerat că trebuie să se unească împotriva unui duşman”, precizând că nu este cazul în acest moment, pentru că liderii PNL şi PSD „nu au duşmani, ci adversari politici”. „Atunci s-au unit cu toţii împotriva lui Băsescu. Dacă ne uităm acum în spate, total justificată acea unire şi acea ură împotriva preşedintelui Băsescu, dar nu suntem în acel context”, adaugă Ciolacu.
Mai mult, pe adevarul.ro
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
