În decursul a circa două săptămâni de zile, în municipiul Pașcani au fost făcute două apeluri telefonice prin 112 cum că ar fi amplasate dispozitive explozibile în zona Gării. Ambele alerte s-au dovedit a fi false, însă autoritățile au fost puse pe drum iar activitățile rutiere sau feroviare au fost date peste cap.
În primul caz s-a precizat faptul că o bombă ar fi amplasată în Gară, fiind oprit traficul feroviar cât și cel rutier din apropiere. În tot acest timp au intervenit autorități precum echipaje de poliție, jandarmi, pompieri, etc. Au fost consumate resurse și timp pentru o „glumă”.
În cel de-al doilea caz, unde la fel au intervenit autorități, a avut loc la circa o săptămână de zile de la primul anunț. De această dată s-a alertat că a fost amplasat tot un dispozitiv explozibil la un magazin situat în fața Gării CFR. Și de această dată s-a dovedit a fi vorba despre o alertă falsă.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași, se efectuează deja o serie de cercetări privind identificarea autorilor și tragerea lor la răspundere conform legislației în vigoare. „Verificările continua pentru identificarea persoanelor care au efectuat apelurile și luarea măsurilor legale”, au declarat reprezentanții Biroului de presă din cadrul IPJ Iași.
Ca și sancțiuni, cei identificați ca fiind autori pot primi amenzi conform Ordonanţei de urgenţă 34/2008. Astfel, apelarea abuzivă a numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.000 lei la fel ca și alertarea falsă a agenţiilor specializate de intervenţie.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
