Un tânăr de 18 ani, din municipiul Pașcani, a fost reținut de polițiști după ce a fost identificat ca fiind autorul unui furt. Mai precis, adolescentul a sustras unei tinere pe care o cunoștea un telefon mobil. Victima a depus plângere iar acum autorul faptei se află sub control judiciar.
„Polițiștii Poliției Municipiului Pașcani au identificat și condus la cercetări un tânăr, de 18 ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt. Din cercetări a rezultat faptul că, acesta i-ar fi sustras unei tinere pe care o cunoaște, telefonul mobil. În baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reţinut de poliţişti, pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul I.P.J. Iaşi.
La data de 07 iulie a.c., tânărul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pașcani, care a dispus plasarea sa sub control judiciar pentru 60 de zile. Cercetările continuă”, precizează reprezentanții IPJ Iași.
Jurnalul Regional Flux de stiri in timp REAL – Moldova, Iasi, Pascani
