STIRI DE ULTIMA ORA
Acasă » EVENIMENT » Autostrada A8 va avea 45 de tuneluri cu o lungime totală de 11 kilometri
pmp

Autostrada A8 va avea 45 de tuneluri cu o lungime totală de 11 kilometri

Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, a prezentat ieri într-o intervenție online la o dezbatere organizată de « Ziarul de Iaşi »stadiul celor două autostrăzi din Moldova, cu două loturi în execuție între segmentul Ploiești-Buzău și alte două pe Buzău-Focșani, altele două fiind contestate, iar încă două, din ultimul segment menționat, în evaluare. Așa cum se știe, de la Focșani la Pașcani via Bacău este perioada depunerii ofertelor, iar dincolo de Pașcani, spre Suceava-Siret, se lucrează la studiile de fezabilitate.

Cât privește A8, procedura de achiziție a lucrărilor pe cele două capete ale sectorului montan (Tg. Mureș-Miercurea Nirajului și Moțca-Leghin) va fi lansată până la sfârșitul acestui an, orizontul optimist de începere a șantierului fiind mijlocul anului viitor.

„Avem câteva probleme contractuale pe care sper să le depășim”, a spus directorul general al CNAIR referindu-se la sectorul montan și subliniind că această porțiune de autostradă nu e abandonată de companie. Cristian Pistol a precizat în premieră că A8 va avea peste 45 de tuneluri între Miercurea Nirajului și Leghin, cu o lungime totală de 11 km.

Pe segmentul Lețcani-Iași-Ungheni urmează să fie stabilit traseul final. „Facem toate eforturile astfel încât să nu abandonăm niciun tronson din autostrada A8”, a adăugat Cristian Pistol.
Sursa: ziaruldeiasi.ro

About Redacția

Lasă un răspuns

x

Vezi și

ANM anunță răcire, ploi și temperaturi sub zero grade la început de noiembrie. Cum este vremea în următoarele două săptămâni

ANM anunță că vremea se va răci treptat în următoarele două săptămâni, cu ploi în ...